Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.
Reduceri Hamangiu Black Friday 2024 - Editura Hamangiu

Analele Universitatii din Bucuresti - Seria Drept, Nr. III din 2011

ISBN/ISSN: 1011-0623
Editura: C.H. Beck
39,90 RON
Disponibilitate: Aceasta carte nu mai este pe stoc si nu mai poate fi comandata

Partea a III-a a Analelor Universitatii din Bucuresti, Seria Drept, debuteaza la rubrica Profesori invitati cu articolul profesorului Alexey Dolzhikov, care prezinta fundamentul principiului proportionalitatii in dreptul constitutional rus, elementele sale materiale, precum si limitele de aplicare a acestuia de catre Tribunalul Constitutional al Federatiei Ruse.

La rubrica de Doctrina prof. univ. dr. Gheorghe Piperea continua analiza contractelor bilaterale inceputa in AUB nr. II/2011, sustinand necesitatea colaborarii partilor contractului in baza teoriei solidarismului, fiecare avand obligatia de a o pune pe cealalta în postura de a-si realiza interesul urmarit prin incheierea contractului. Articolul prof. univ. dr. Corneliu-Liviu Popescu trateaza problema victimelor comunismului din perspectiva procesului de decomunizare, concluzionand ca, luand in considerare jurisprudenta europeana si normele de drept in materie, legea romana ofera solutii insuficiente. Rubrica mai contine si doua articole pe noile Coduri ale Romaniei: primul este cel semnat de conf. univ. dr. Flavius Baias, privind divortul in Noul Cod civil, inclusiv reglementarile divortului prin acordul sotilor si divortului in fata ofiterului de stare civila sau a notarului, iar al doilea, semnat de asist. univ. dr. Claudiu Constantin Dinu, prezinta noutatile aduse de Noul Cod de procedura civila la procedura ordonantei de plata. Rubrica este intregita de articolul semnat de asist. univ. dr. George-Alexandru Ilie care priveste problema teoriei riscurilor in contractele bilaterale.

La rubrica Tineri cercetatori drd. Ana Gabriela Atanasiu realizeaza o analiza a impactului avut de adoptarea Directivei pietei instrumentelor financiare – Directiva MiFID – asupra intregului sector financiar, iar articolul semnat de drd. Elena Ene-Gavrila urmareste adoptarea unei atitudini critice cu privire la problema a recalcularii pensiilor speciale dispuse de Legea privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor.

In cadrul rubricii Jurisprudenta prof. univ. dr. Ioan Muraru critica aspectele constitutionale privind retinerea unei persoane din Decizia nr. 799/2011 retinute de judecatorii Curtii Constitutionale, concluzionand ca siguranta persoanei este in sistemul Constitutiei Romaniei o garantie a drepturilor fundamentale si, ca atare, nu poate fi facuta o revizuire a acestuia in sensul restrangerii. Conf. univ. dr. Milena Tomescu prezinta Decizia Curtii Constitutionale nr. 464/2010, afirmand ca prevalenta interesului superior al copilului, care este garantata si de Constitutie, nu trebuie înteleasa in contradictie cu dreptul parintelui la relatii personale, deoarece mentinerea legaturilor de familie cu fiecare dintre parinti este o componenta esentiala a dezvoltarii acestuia.

La rubrica VARIA asist. univ. dr. Raluca-Ioana Mocanu prezinta Conferinta nationala a noilor coduri ale Romaniei, desfasurata in perioada 27-28 mai 2011, la Timisoara, care a reunit membrii echipelor de redactare a codurilor si alte cadre didactice universitare si specialisti de prestigiu in domeniul dreptului, precum si Scoala de vara „European Criminal Justice”, organizata intre 27 iunie - 1 iulie 2011 la Trier (Germania), ale carei cursuri au fost  concepute ca o introducere in cooperarea judiciara in materie penala si au fost sustinute de lectori provenind din randul practicienilor, dar si de catre profesori consacrati in doctrina europeana din aceasta materie.

Detalii tehnice
Data aparitiei22 nov. 2011
Categorie generalaPeriodice
Numar pagini136
Tip copertaRevista
DIN ACEEASI CATEGORIE - Periodice