( *** 1868, *** - ***, ***)
Absolvent al Facultatii de Drept a Universitatii din Paris, a fost unul din consilierii permanenti ai Consiliului Legislativ, la constituirea acestuia in 1926. Activitatea sa a debutat intens sub semnul publicisticii, autorul scriind articole la ziare cunoscute din tara – Adevarul, Adevarul literar, Dreptatea, si din strainatate – Ere nouvelle, Revue de Sociologie.
Cariera sa a urmat din 1895 alt fagas, intrand in magistratura, ca supleant, apoi judecator de instructie. Numirea sa ca subdirector al Vamilor si Timbrului in Ministerul de Finante (1897) si apoi director (1899) al acestui departament a insemnat sfarsitul carierei de magistrat. Din 1903, a ocupat functia de Avocat al Poporului.
A activat si in sfera politica, initial ca sustinator al ideilor socialiste, mai tarziu ca membru al Partidului Liberal, calitate in care a fost numit prefect de Olt (1907), apoi de Prahova (1911).
Ca cercetator, a participat la lucrarile de elaborare a noului cod de procedura penala. De asemenea, a facut parte, in calitate de consilier al Consiliului Legislativ, sub presedintia lui George Nedelcu, din subcomisia pentru elaborarea unui proiect de lege privind tribunalele de minori si adolescenti.
Dintre lucrarile publicate amintim: Despre absenta in dreptul roman si roman (1890), Amintirile unui fost prefect (1913). In ultima parte a vietii activitatea sa s-a centrat pe cercetarile biografice, finalizate printr-o valoroasa serie de monografii: Gr. Paucescu (1922); G. Diamandi (1933), Gh. Panu (1933).
Sursa: Dictionarul personalitatilor juridice Romanesti, Editura Hamangiu, 2008