Constantin Antoniade

16 august 1880, Bucuresti – 19 iulie 1954, Madrid

Absolvent al Liceului Matei Basarab din Bucuresti, a urmat apoi cursurile Facultatii de Drept din capitala, sustinand teza de licenta Stiinta Dreptului si evolutionismul (1902) si teza in filozofie la Facultatea de Filozofie si Litere a Universitatii din Bucuresti (1903). A participat la seminarul special de doctorat (1904-1906), iar in 1907 a sustinut teza Iluziunea realista. Incercare de critica filosofica, sub indrumarea profesorului Constantin Radulescu-Motru. 

Activitatea de jurist si-a inceput-o ca ajutor de judecator la ocolul Mostistea (Ilfov, 1903) fiind apoi judecator de ocol si judecator de sedinta la Tribunalul Ilfov. O incercare de debut in activitatea didactica este sortita esecului, intrucat comisia de concurs l-a preferat pe P.P. Negulescu pentru a prelua cursul de Istoria filosofiei si Enciclopedie filosofica, ramas liber in urma pensionarii lui Titu Maiorescu (1910). 

Si-a continuat cariera de magistrat, ocupand functia de consilier al Curtii de Apel Bucuresti (1916-1925). 

In perioada 1926-1928 a activat la Sectiunea I a Consiliului Legislativ, sub presedintia lui Ion Ionescu-Dolj, aceasta avand ca si competenta chestiunile de drept public general intern. 

A activat ca secretar la Conferinta de pace de la Paris (1919-1921), urmand o cariera in diplomatie. A ocupat diferite functii in cadrul Ministerului de Externe: arbitru pe langa Tribunalul arbitral romano-ungar (1922-1927), ministru plenipotentiar al Romaniei la Geneva, reprezentant al Romaniei la Societatea Natiunilor (1928- 1929), preparator al Comisiei pentru Conferinta Dezarmarii si al Comitetului de Arbitraj si Securitate (1929-1931), delegat la Conferinta dezarmarii (1932-1935), ministru plenipotentiar al Romaniei la Berna (15 noiembrie 1936-1937).

Dupa inlaturarea din diplomatie, legata de soarta ilustrului sau prieten Nicolae Titulescu, va trai o perioada indelungata in Franta, unde se dedica studiilor. Printre lucrarile sale de filozofie se remarca: Incercare de critica filosofica (1907) si Filozofia lui Henri Bergson (1910). Va fi preocupat in mod deosebit de opera lui Machiavelli, scriind o lucrare in doua volume, primul Secretarul florentin - Omul, Timpul, Opera (1933) si al doilea Politicul, Istoricul, Patriotul, (1934). In aceeasi directie se inscriu si o serie de studii ulterioare: Renasterea italiana. Trei figuri din Cinquecento. Pietro Aretino, Francesco Guicciardini, Benvenuto Cellini (1935) si Figuri din Cinquecento. Principese, curteni si curtezane (1939).   

Sursa: Dictionarul personalitatilor juridice Romanesti, Editura Hamangiu, 2008