In societatea romaneasca actuala, legea dobandeste noi valente si ridica probleme particulare. Aceasta se face responsabila de labirintul juridic de unde cu greu reuseste sa iasa simplul justitiabil si pune in dificultate din ce in ce mai mult chiar si pe specialistul in drept. Proliferarea normelor juridice, instabilitatea lor, degradarea conditiilor de elaborare a legii si implicit a calitatii continutului normativ, incertitudinea conditiilor de aplicare creeaza o insecuritate juridica greu de suportat pentru persoana confruntata cu aplicarea dreptului. Mai mult, la nivelul ordinii juridice interne legea pare sa-si piarda locul central, fiind din ce in ce mai putin accesibila indivizilor si tot mai greu de aplicat de catre practicienii dreptului. In acest context, se impunea elaborarea unui studiu care sa supuna dezbaterii aceste realitati si totodata sa propuna solutii pentru depasirea impasului in care legea se gaseste in prezent.
Interesul pentru abordarea acestei temei s-a nascut din dorinta acoperirii unei lacune semnalate in discursurile stiintifice referitoare la lege care se limiteaza adesea doar la definirea legii, enumerarea formelor si a caracterelor acesteia in contextul general al analizarii surselor formale ale dreptului sau se preocupa doar de aplicarea legii in timp si spatiu ori de interpretarea ei. Prin reflectia propusa asupra rolului si functionalitatii legii contemporane si prin propunerile de solutii pentru depasirea crizei in care legea se gaseste de ceva vreme, prezentul studiu se infatiseaza ca o lucrare singulara in peisajul juridic actual.
In societatea de azi, caracterizata de o accelerare a ritmului evolutiei sociale, de schimbari economice si politice de multe ori radicale, de presiuni ale dreptului unional si international, legea tinde sa-si schimbe finalitatea. Actul legislativ nu mai apare ca fiind necesar pentru a ordona realitatea si a asigura protectia individului si a drepturilor acestuia, ci a devenit o solutie printre atatea altele, un element din programul impus de partidul sau partidele ce detin puterea. Mai mult, cresterea exponentiala a legilor genereaza o devalorizare a legii care isi pierde impactul psihologic asupra subiectilor, transformandu-se intr-un fapt curent, un fapt divers. Legiferarea pare a nu se mai fundamenta pe cele doua conditii considerate a fi esentiale pentru elaborarea unei reguli de drept: cunoasterea realitatii si aplicarea adecvata a tehnicii legislative astfel incat sa existe o concordanta intre realitatea sociala si realitatea reflectata prin norma juridica. Actul de legiferare genereaza o constrangere a realitatii, iar nu o normare a acesteia. Drept consecinta, realitatea este nevoita sa permita si sa fie capabila sa absoarba cat mai multe reguli. Norma nu mai este edictata pentru a reglementa o anume realitate, ci de cele mai multe ori se creeaza o realitate paralela. Actul legislativ conceput intr-o asemenea maniera devine incapabil sa asigure protectia individului, drepturile si libertatile acestuia.
Pornind de la aceste constatari, prezentul studiu indeamna la o reflectie asupra rolului si functionalitatii legii contemporane, ridicand o serie de intrebari carora incearca sa le gaseasca si posibile raspunsuri: Care sunt cauzele si simptomele acestei crize a legii si legiferarii? Poate fi alaturata unei crize parlamentare ori unei crize a statului de drept sau chiar unui declin al democratiei in Romania? Este vorba aici de eficacitatea legilor care se afla in declin sau de faptul ca legea isi pierde din autoritate in fata altor norme concurente si de un context politic care ii este ostil? Este criza legii destinata sa se prelungeasca la nesfarsit sau putem sa gasim solutii sau remedii pentru a scoate legea din impas?
In final, lucrarea de fata pledeaza pentru demararea unui proces de revalorizare a legii si de reformare a activitatii de legiferare care presupune implicarea tuturor celor trei puteri in stat: Legislativul – este necesar sa constientizeze ca declinul legii atrage, in fapt, declinul propriei autoritati; Executivul – trebuie sa fie mai riguros in punerea in executare a legilor, exercitandu-si atributiile in limitele consacrate de Constitutie; si, nu in ultimul rand, Puterea jurisdictionala – trebuie sa depuna eforturi mai mari pentru o mai buna aplicare a dreptului. De asemenea, indiferent ca este vorba despre tehnica sau procedura legislativa, de rolul mecanismelor de control si de evaluare in elaborarea legii, organismele implicate in activitatea de legiferare trebuie sa aiba un deziderat spre care sa tinda cel putin trei aspecte ce se intrepatrund: securitatea juridica a persoanei, simplificarea legislativa si eficientizarea legislatiei.
