Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.

Curierul fiscal, nr. 10/2013

ISBN/ISSN: 1841-7779
Editura: C.H. Beck
28,90 RON
Disponibilitate: Aceasta carte nu mai este pe stoc si nu mai poate fi comandata

Numarul de octombrie al Revistei Curierul fiscal debuteaza cu Editorial: „Asteptand cu nerabdare sa vedem forma rescrisa a Codului fiscal si a Codului de procedura fiscala, viata merge inainte: nu stim daca se vor diminua cotele de contributii, dar de la 1 ianuarie 2014 va fi majorata baza impozabila la CASS; cota redusa de TVA la produse de panificatie se pare ca, cel putin din punctul de vedere al preturilor finale de vanzare, a fost un succes, dar pentru a fi un succes ce poate fi urmat de stat si pentru carne si produse din carne vom astepta pana la anul  pentru a cuantifica si efectele economice si mai ales bugetare; impozitul forfetar, mult asteptat face pasi repezi sa fie aplicat; regandirea sistemului de impozitare a cladirilor se pare ca a intrat in impas si noul sistem va fi probabil aplicat de la 1 ianuarie 2015.”
Rubrica Info curier cuprinde:
• legislatia fiscal-contabila nationala si europeana publicata in Monitorul Oficial si in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene in perioada 11 septembrie - 10 octombrie 2013
• Agenda obligatiilor fiscale pe luna noiembrie oferita de Ernst & Young
• Impozite directe
- articolul semnat de Elena Gavrilescu (Tax Advisory, Mazars) subliniaza faptul ca evolutia prevederilor fiscale privind impozitarea persoanelor fizice autorizate, a microintreprinderilor si a societatilor comerciale platitoare de impozit pe profit, precum si tipul activitatii desfasurate influenteaza optiunile micilor intreprinzatori privind modul de desfasurare al activitatii profesionale.
- articolul semnat de Ionut Sas si Andrei Birman (Director/Manager, Servicii de consultanta  fiscala, PwC  Romania) priveste nou-introdusul concept de tranzactie artificiala, schimbare ce are in vedere penalizarea efectuarii acestor tranzactii prin nerecunoasterea aplicabilitatii tratatelor de evitare a dublei impuneri precum si prin stabilirea unei cote marite a impozitului cu retinere la sursa.
- articolul semnat de George Strambeanu (Auditor financiar) analizeaza impozitul forfetar, aratand ca din punct de vedere al colectarii la bugetul de stat, acest impozit va fi o sabie cu doua taisuri, in functie de efectul concret pe care il va avea la nivelul economiei reale.
- articolul semnat de Anca Grigore si Luisiana Dobrinescu (Consultant fiscal/Avocat, Dobrinescu Dobrev SCA) scoate in evidenta faptul ca in cazuri in care planeaza o doza crescuta de incertitudine asupra modalitatii de stingere a anumitor creante, cea mai eficienta metoda de colectare ramane retinerea la sursa, iar atata vreme cat executorul judecatoresc nu va avea un rol asemanator notarului din situatiile clasice de vanzare-cumparare a imobilelor, bugetul statului va fi in numeroase situatii prejudiciat.
• Impozite indirecte
- articolul semnat de Adrian Benta (Consultant fiscal) prezinta modalitatea de solutionare a situatiilor privind tratamentul TVA pentru societati comerciale al caror cod de TVA a fost anulat din oficiu de catre autoritatile fiscale din cauza inscrierii unor infractiuni in cazierul fiscal al administratorilor.
- articolul semnat de Alina Badea (avocat colaborator, Musat & Asociatii) arata ca dupa aproape un secol de la primele propuneri in vederea adoptarii TVA, ca alternativa la impozitul pe circulatia marfurilor si la peste 50 de ani de aplicare efectiva, sistemul ideal de TVA – respectiv acela care sa asigure o impunere unitara, nediscriminatorie si o colectare completa a acestei sarcini fiscale moderne – este inca departe de a fi atins.
Dreptul afacerilor
- articolul semnat de Mihaela Mitroi, Ionut Sas și Diana Rosu (partener/director/consultant senior, Servicii de consultanta fiscala, PwC Romania) subliniaza ca pana cand demersul de modernizare a legislatiei fiscale romanesti va avea succes, variante alternative transferului sediului social/locului de exercitare a conducerii efective din Romania in afara ar putea porni de la ipoteze precum lichidarea si reinfiintarea in statul gazda, aplicarea regimului SE/SCE, transformarea societatii intr-o filiala a societatii mame nerezidente sau chiar fuziunea transfrontaliera.
- articolul semnat de Daniel Pana (Senior Manager, Servicii Fiscalitate, KPMG Romania) privește avizul motivat trimis Romaniei de Comisia Europeana pentru neconcordanta normelor contabile referitoare la creantele preluate prin cesionare cu legislatia Uniunii Europene, aratand ca in absenta unor raspunsuri satisfacatoare in termen de doua luni, CE ar putea trimite Romania in fata Curtii de Justitie a UE.
- articolul semnat de Horatiu Sasu (Jurist si economist, consultant in afaceri) trateaza factura vazuta ca posibil contract civil/comercial (conform noului Cod civil), factura vazuta ca document justificativ in Codul fiscal, respectiv factura ca mijloc de proba in litigii conform noului Cod de procedura civila.
Procedura fiscala
- articolul semnat de Tanti Anghel (Director, Directia Legislatie Cod de procedura fi scala, MFP) ofera o imagine de ansamblu asupra noului regim procedural fiscal al sediilor permanente, reglementat prin Legea nr. 168/2013 privind aprobarea O.G. nr. 8/2013, facand o enuntare succinta a noii reguli de impunere, aceasta generand o schimbare si a regulilor de administrare.
Fiscalitate internationala
- articolul semnat de Cosmin Serbanescu (Conf. univ. dr., Departamentul de Finante, ASE Bucuresti) arata ca desi foarte multi specialisti considera concurenta fiscala ca fiind daunatoare pentru mediul de afaceri pe ansamblu, trebuie recunoscut faptul ca de aceasta maniera se asigura resursele necesare progresului, dar in paralel trebuie gasite solutii astfel incat sa nu fi e afectati indivizii, ca urmare a unor posibile falimente.

• Opinii
- articolul semnat de Dan Sova (Conf. univ. dr., Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti) concluzioneaza ca o regandire a sistemului fiscal romanesc in ansamblul sau, cu reintroducerea impozitarii progresive, care sa propuna o serie de cheltuieli deductibile, avand si rol social si de protectie a persoanei fizice, care sa nasca interesul contribuabilului de a face cheltuieli justificate cu documente fi scale care sa faciliteze impozitarea veniturilor astfel obtinute de agentii economici prestatori ai diverselor servicii si sa determine finalmente reducerea evaziunii, cresterea nivelului de colectare si a nivelului impozitelor in PIB-ul national, este o solutie ce merita a fi dezbatuta.
- articolul semnat de Dragos Cabat (Managing Partner RisCo.ro) arata ca la prima vedere, performanta economiei Romaniei este una pozitiva incepand cu anul 2012. Cu toate acestea, semnalele sunt tot mai evidente ca vorbim doar despre un castel din carti de joc, care se poate darama la orice adiere de vant dinspre Europa.
• Jurisprudenta fiscala
- Jurisprudenta fiscala nationala: judecator dr. Emanuel Albu (Inalta Curte de Casatie si Justitie) prezinta o hotarare a ICCJ privind comunicarea actelor administrative fiscale prin publicitate pe pagina de internet a autoritatilor fiscale emitente.
- Jurisprudenta fiscala a Curtii de Justitie a Uniunii Europene: hotararea din 26 septembrie 2013 avand ca obiect o cerere de decizie preliminara in procedura Serebryannay vek EOOD impotriva Direktor na Direktsia „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto” - Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalna agentsia za prihodite.

Detalii tehnice
Data aparitiei08 nov. 2013
Categorie generalaPeriodice
Numar pagini68
Tip copertaRevista