Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.
Reduceri Hamangiu Black Friday 2024 - Editura Hamangiu

Curierul Judiciar, Nr. 4/2017

ISBN/ISSN: 1582-7526
Editura: C.H. Beck
42,90 RON
Disponibilitate: Aceasta carte nu mai este pe stoc si nu mai poate fi comandata

Editorialul din Curierul Judiciar, Nr. 4/2017 este semnat de prof.dr. Stefan Deaconu, Presedintele Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR, si avocat Cornel Popa, membru in Colegiul de Conducere al Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR. Autorii abordeaza modificari de ordin procedural in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR, potrivit carora noul Proiect de Reguli de procedura arbitrala „valorifica experienta semnificativa acumulata la nivel national si international in domeniul arbitrajului si realizeaza o reforma solida a functionarii arbitrajului comercial in Romania”.

In cadrul rubricii Curier legislativ sunt prezentate selectiv cele mai importante acte normative din perioada 1 - 31 martie 2017, inclusiv decizii ale Curtii Constitutionale si ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie publicate in Monitorul Oficial al Romaniei

Rubricile de Actualitate europeana si Actualitate internationala corespunzatoare lunii aprilie 2017 aduc in prim plan principalele activitati de la nivelul institutiilor Uniunii Europene, dar si evenimentele de interes international din materia dreptului international public si a diplomatiei romane. Cele doua rubrici sunt semnate de dna Daniela Ivan, respectiv de profesor dr. Bogdan Aurescu.

Practica judiciara neunitara
Rubrica este dedicata practicii judiciare neunitare cuprinde solutii ce ilustreaza aparitia unei jurisprudente neunitare cu privire la o problema de drept de actualitate fie prin aceea ca priveste interpretarea unor norme juridice foarte importante, cu aplicabilitate de durata, ceea ce face ca practica neunitara sa se manifeste intr-o perioada mai mare de timp, fie pentru ca priveste o norma cu implicatii imediate asupra unui numar mare de raporturi juridice, chiar daca intr-o perioada limitata de timp. In acest numar drd. Georgiana Tudor, judecator la Curtea de Apel Bucuresti, analizeaza competenta de solutionare a caii de atac impotriva incheierii prin care instanta penala respinge cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.

Dreptul afacerilor
Comentariul Deciziei nr. 501/09.09.2014 Curtii de Apel Brasov, Sectia civila, semnat de prof.dr. Smaranda Angheni, privind invocarea unei creante in sustinerea opozitiei creditorului, hotararea asociatilor privitoare la dizolvarea societatii si desfiintarea hotararii. Sunt evidentiate in cadrul comentariului natura juridica a cererii de opozitie, precum si posibilitatea asociatilor de a decide dizolvarea societatii, ambele aspecte fiind intemeiate pe dispozitiile art. 61-62 din Legea societatilor nr. 31/1990.

Drept privat
Comentariul Deciziei nr. 19/24.10.2016 a Inaltei Curti, Completul competent sa judece recursul in interesul legii privind exercitarea unei cai de atac neprevazute de lege, diferita de cea corect mentionata in dispozitivul hotararii atacate, semnat de catre lector dr. Liviu-Gheorghe Zidaru, judecator la Curtea de Apel Bucuresti, aduce in discutie o controversa izvorata dintr-o insuficienta cunoastere a ratiunilor care au determinat completarea art. 457 C.proc.civ. cu noul alin. (4), prin intermediul Legii nr. 138/2014 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila si a unor acte normative conexe.

Drept public
Articolul Reflectii cu privire la atributiile prefectului in materia ajutorului de stat semnat de catre dr. Irina Alexe analizeaza punctual, in contextul transformarilor si evolutiei societatii in general si a institutiilor de drept european sau national, procedura interna privind ajutorul de stat, acordat beneficiarilor la initiativa autoritatilor administratiei publice locale. Scopul este de a observa daca aceasta afecteaza sau nu exercitarea de catre prefect a controlului de legalitate cu privire la actele autoritatilor administratiei publice locale.

Drept penal
Articolul Activitatile preliminare realizate de catre echipa de cercetare in cazul constatarii infractiunilor de coruptie semnat de drd. Valentin Trif si Adrian Petre abordeaza anumite aspecte procesuale si practice specifice, precum si unele reguli speciale aplicabile in etapa premergatoare investigarii criminalistice a locului savarsirii unor fapte de coruptie, asa cum acestea au rezultat din activitatile de urmarire penala.

Rubrica de Sinteze de jurisprudenta isi pastreaza structura, dar si actualitatea: CC, CEDO, CJUE, IRUMB – ianuarie 2017.

In cadrul rubricii Instrumenete avocat Alezandra-Luiza Ionescu propune spre analiza imixtiunea Uniunii Europene in procedura de executare a unei decizii ICSID, precum si particularitatile unui Tratat Bilateral de Investitii (BIT). Articolul urmareste, in egala masura, raportul fragil dintre regulile privind ajutorul de stat si forta executorie a hotararilor pronuntate sub auspiciile Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii. In considerarea aspectelor tratate, lucrarea discuta implicatiile acestora asupra cazului Micula v. Romania (ICSID nr. ARB/05/20).

In acest numar avocat Mihai Dinu semneaza pamfletul Balena albastra.

Ca in fiecare numar, revista cuprinde un Index alfabetic si un Index legislativ care constituie veritabile instrumente de lucru pentru cititor.

Detalii tehnice
Data aparitiei27 iul. 2017
Categorie generalaPeriodice
Numar pagini60
Tip copertaRevista
DIN ACEEASI CATEGORIE - Periodice