Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.
Reduceri Hamangiu Black Friday 2024 - Editura Hamangiu

Drept penal general - Conform Noului Cod penal

ISBN/ISSN: 978-973-127-708-0
Pret de coperta: 60,00 RON
60,00 RON
Disponibilitate: Aceasta carte nu mai este pe stoc si nu mai poate fi comandata

Elaborarea unei lucrari de referinta in domeniul Dreptului penal general, intr-o perioada de profunde transformari pe plan legislativ, este un demers dificil care il poate expune pe autor unor situatii neprevazute.

Astfel, dupa adoptarea noului Cod penal prin Legea nr. 301/2004, publicata in M. Of. nr. 575 din 29 ianuarie 2004, care urma sa intre in vigoare dupa un an de la publicare, am elaborat Cursul universitar Drept penal general, potrivit noului Cod penal, aparut la Editura Lumina Lex, Bucuresti, la inceputul anului 2005. Cu acel prilej, am precizat ca eventualele modificari ce se preconizeaza sa fie aduse noului Cod penal, solutiile pronuntate dupa intrarea in vigoare a acestuia, sugestiile si propunerile facute, vor fi avute in vedere la elaborarea unei noi editii a lucrarii. Cum intrarea in vigoare a Codului penal 2004 a fost amanata pentru 1 septembrie 2008, s-a impus elaborarea unei noi editii a lucrarii dupa Codul penal din 1969, modificat prin Legea nr. 278/2006, care a aparut la Editura Lumina Lex Bucuresti, in anul 2007.

Ulterior, prin OUG nr. 61 din 31 iunie 2009, aprobata prin Legea nr. 60 din 31 martie 2010 s-a modificat articolul 56 alin. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, care a devenit art. 58 alin. 2, dupa republicarea legii in M. Of. nr. 260 din 21.IV.2010. Potrivit acestui text, in situatii temeinic justificate, prin exceptie de la prevederile alin. 1, actele normative de importanta si complexitate deosebita pot fi modificate, completate sau, dupa caz, abrogate de autoritatea emitenta si in perioada cuprinsa intre data publicarii in M. Of. al Romaniei Partea I, si data prevazuta pentru intrarea lor in vigoare, cu conditia ca interventiile propuse sa intre in vigoare la aceeasi data cu actul normativ supus evenimentului legislativ. Este cat se poate de clar ca aceasta modificare vizeaza Codul penal adoptat prin Legea nr. 301/2004, solutie criticata in doctrina juridica (G. Antoniu, Explicatii preliminare ale noului Cod penal, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2010), cu motivarea ca legitimeaza posibilitatea ca un nou Parlament sa supuna criticii actele normative adoptate de Parlamentul anterior.

In aceste conditii, am elaborat Cursul de drept penal general, potrivit Codului penal 2009, cu modificarile aduse prin Legea pentru punerea in aplicare a acestui cod, care este structurat in sase titluri si anume: notiuni generale privind dreptul penal; legea penala; infractiunea; raspunderea penala; sanctiunile de drept penal si cauzele care inlatura sau modifica executarea pedepsei ori care inlatura consecintele condamnarii.

La elaborarea cursului Drept penal generals-au avut in vedere sursele bibliografice din dreptul intern si dreptul comparat, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a ICCJ si a CEDO, actele normative aparute pana in luna decembrie 2011, inclusiv, precum si opiniile exprimate de specialistii in domeniu care au participat la Sesiunea Stiintifica cu tema "Noua legislatie penala o noua etapa in consolidarea statului de drept roman", organizata la Iasi, in zilele de 28-29 octombrie 2011, de Universitatea "Al.I. Cuza", Iasi, Facultatea de Drept, Asociatia Internationala de Drept Penal si Asociatia Romana de Stiinte Penale.

Lucrarea Drept penal general se adreseaza specialistilor in domeniul dreptului penal, universitari, magistrati, avocati, precum si studentilor de la facultatile de drept si administratie publica, ale caror sugestii, propuneri si chiar unele opinii contrare vor fi avute in vedere la elaborarea unei noi editii.

Detalii tehnice
Data aparitiei13 feb. 2012
Categorie generalaCursuri, seminarii, teste
Numar pagini508
Tip copertaCarte brosata
Alti clienti au cumparat si
DE ACELASI AUTOR - Vasile Pavaleanu
Indisponibila
Imagine Drept penal special. Curs universitar

Drept penal special. Curs universitar

conform Noului Cod penal
75,00 RON 75,00 RON