Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.
Reduceri Hamangiu Black Friday 2024 - Editura Hamangiu

Dreptul de proprietate. Practica judiciara. Vol I

Practica judiciara
ISBN/ISSN: 978-606-522-226-7
Editura: Hamangiu
36,60 RON
Disponibilitate: Aceasta carte nu mai este pe stoc si nu mai poate fi comandata
   Lucrarea, structurata in trei volume, prezinta hotarari ale instantelor judecatoresti, cu precadere ale celor din Bucuresti, majoritatea nepublicate pana acum, in cauzele cu care au fost investite in ultimii ani in problematica atat de diversa a dreptului de proprietate, in special a dreptului de proprietate privata, referitor la conditiile generale de exercitare, modalitatile juridice, dezmembramintele dreptului, circulatia juridica a bunurilor, modurile de dobandire (accesiunea, uzucapiunea, legea, succesiunea etc.), publicitatea imobiliara, mijloacele de aparare (actiunea in revendicare, actiunea in granituire etc.).
   Astfel, acest prim volum grupeaza spete in care obiect de analiza au fost caracterele juridice ale dreptului de proprietate, dar si limitele determinate de lege in care acesta poate fi exercitat, cum ar fi reglementarile in domeniile de interes national. Tot in categoria limitelor de exercitare a proprietatii sunt selectate solutii privind problema respectarii normelor de edificare si modificare a constructiilor, de concesiune, expropriere pentru utilitate publica si rechizitie. De asemenea, au fost inserate hotarari in care a fost sanctionat abuzul de drept sau in care s-a analizat titularul dreptului de proprietate in contextul raporturilor de locatiune, de concubinaj, al mostenirilor vacante, al bunurilor fara stapan, al administratorului proprietatii publice a statului roman ori in contextul tratatelor internationale cand proprietatea unui imobil a revenit unui stat tert.
   Spetele care vizeaza modalitatile dreptului de proprietate sunt grupate in doua sectiuni: mai intai, proprietatea comuna pe cote-parti obisnuita, cu solutii referitoare la partaj sau mentinerea coproprietatii; mai apoi, proprietatea comuna in devalmasie, cu o varietate de probleme practice izvorate din relatiile patrimoniale de casatorie sau de concubinaj. In fine, capitolul dedicat dezmembramintelor dreptului de proprietate prezinta aspecte legate nu numai de drepturile de uzufruct, uz, abitatie, servitute sau superficie, dar si de interpretare a contractelor sau de probatiune.

Capitolul I. Decizii in interesul legii

Capitolul al II-lea. Caractere juridice. Conditii generale de exercitare. Subiecte

Sectiunea 1. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate. Continutul dreptului

Sectiunea a 2-a. Exercitarea dreptului de proprietate in limitele determinate de lege

Sectiunea a 3-a. Abuzul de drept

Sectiunea a 4-a. Subiectele dreptului de proprietate

Capitolul al III-lea. Modalitatile juridice ale dreptului de proprietate

Sectiunea 1. Proprietatea comuna pe cote-parti obisnuita sau temporara. Proprietatea comuna pe cote-parti fortata si perpetua

Sectiunea a 2-a. Proprietatea comuna in devalmasie

Capitolul al IV-lea. Dezmembramintele dreptului de proprietate

Sectiunea 1. Dreptul de uzufruct

Sectiunea a 2-a. Dreptul de uz si abitatie

Sectiunea a 3-a. Dreptul de servitute

Sectiunea a 4-a. Dreptul de superficie

Detalii tehnice
Data aparitiei21 dec. 2009
Categorie generalaJurisprudenta
Numar pagini496
Tip copertaCarte brosata
DIN ACEEASI CATEGORIE - Drept civil