Lucrarea de fata isi propune sa evidentieze atat modificarile aduse institutiilor specifice dreptului muncii, cat si analiza stiintifica a acestora in contextul multiplelor modificari suferite de legislatia din domeniu, inclusiv actele normative subsecvente (ordine, instructiuni, norme de aplicare etc.).
Prin publicarea acestei lucrari s-a dorit evidentierea acelor aspecte considerate a fi deosebite, de actualitate si de mare importanta pentru dreptul muncii, in scopul aplicarii corecte a reglementarilor legale si, in special, in scopul imbunatatirii actualului cadru legal, aflat intr-o continua dinamica. Institutiile specifice materiei dreptului muncii au fost studiate in amanunt, lucrarea fiind un important instrument de lucru, atat pentru studentii facultatilor de drept si de administratie publica, cat si pentru masteranzi, dar, deopotriva, si pentru cercetatorii din domeniul dreptului muncii si, in general, pentru teoreticienii si practicienii dreptului.
Din cuprins:
• Contractul individual de munca
• Timpul de munca si timpul de odihna
• Sanatatea si securitatea in munca
• Organizatiile sindicale si reprezentantii salariatilor
• Organizatiile patronale – patronatul
• Dialogul social si cooperarea tripartita
• Contractele colective de munca
Puncte forte:
• contine ultimele modificari legislative din domeniu
• contine bogate referinte jurisprudentiale
• analizeaza in detaliu institutiile specifice domeniului
• contine ample referinte bibliografice
• referiri la legislatia europeana in domeniul dreptului muncii
Despre autori:
Ioan CIOCHINA-BARBU este conferentiar universitar doctor la Universitatea „George Bacovia”, Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative, expert ARACIS, cercetator asociat in cadrul Centrului de Cercetari Financiare si Monetare „Victor Slavescu” din cadrul Academiei Romane, Bucuresti.
Mihaela Agata POPESCU este avocat in Baroul Bucuresti, conferentiar universitar la Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir”, director al Institutului International pentru Drepturile Omului din cadrul UCDC.