Anul trecut, persoanei onorate cu intaiul Premiu al Noii Reviste de Drepturile Omului „pentru realizari exceptionale in promovarea libertatii si demnitatii fiintei umane” ii fusesera recunoscute devotiunea, vointa, consecventa si buna gandire probate de-a lungul a ani si ani. Atributele daruirii, increderii in scop, tenacitatii si judecatii adulte, manifestate la superlativ, motiveaza acordarea premiului NRDO, pe anul 2016, lui Andrei Ursu, apreciere a eforturilor sale, din 1990 pana astazi, in afirmarea dreptatii.
Laureatul pe anul 2016 este fiul unei victime notorii a Securitatii, Gheorghe Ursu, inginerul-poet torturat si ucis in 1985 de autoritatile comuniste. Nu doar ca Gheorghe Ursu furnizase postului de radio „Europa Libera” scrisori calificate, citam, „dusmanoase”, la adresa masurilor luate de partid. Nu doar ca afisase la locul de munca citate care se refereau la necesitatea luptei impotriva statului. Nu doar ca scria un jurnal unde, conform formularii tipice a Securitatii din acele timpuri, „denigra realitatile din tara noastra”. Dar inginerul-poet se facea vinovat pentru „grave manifestari de calomniere si defaimare a conducerii de partid si de stat”. In dosarele Securitatii sunt rare astfel de referiri la cuvinte adresate Elenei si lui Nicolae Ceausescu. Enuntarea lor indicau virulenta exceptionala a acuzelor puse pe hartie de Gheorghe Ursu si de ce avea sa fie ucis.
Imediat dupa revolutie, procurorul militar Dan Voinea reusise sa adune probele care dovedeau ca inginerul-poet a fost supus – reproducem cuvintele domniei sale, „unui regim dur, de exterminare, actiunile convergente ale lucratorilor de militie si securitate ducand la eliminarea [lui] fizica”. Dupa numai cateva luni, rezultatele investigatiei aveau sa fie ingropate, ca si in cazul altor foste victime, pentru a nu deranja carierele postdecembriste ale calailor. Asa urmau sa ramana, cel mai probabil, daca Andrei Ursu, care traieste si munceste la cca. 9000 km distanta, la Chicago, nu si-ar fi reconstruit viata pentru a face dreptate tatalui sau. Din anul 1990, Andrei a inceput lupta cu justitia romaneasca. A fost nevoie sa o continue pana astazi, in 2017. Iar evolutia lucrurilor demonstreaza ca el are de mers mai departe pe acelasi drum si ca Andrei va persevera pana cand adevarul si dreptatea vor invinge.
In anul 1990, Andrei Ursu a initiat actiunile de recuperare a dosarului de Securitate al tatalui sau si a deschis procese impotriva fostilor agenti ai regimului pe care investigatiile ii aratau vinovati. Infruntarea complicilor postdecembristi din serviciile de informatii, din parchete si din instante a fost titanica. Fara participarea directa a lui Andrei, prin studierea documentelor din proces si a arhivelor, prin sutele sale de interventii la autoritati, prin mobilizarea presei si a unor organizatii neguvernamentale e greu de vazut cum avocatii sai ar fi reusit sa castige procesele. In anul 2003, doi dintre vinovati, Tudor Stanica si Mihai Creanga, aveau sa fie condamnati la 20 de ani de inchisoare. Andrei Ursu a initiat o actiune in justitie si impotriva doctorului care falsifica dosarul medical a lui Stanica pentru a-l feri de detentie. A insistat in cercetarile sale pana cand ofiterul S.R.I., Eugen Georgescu, a fost condamnat, in 2005, pentru distrugerea Jurnalului scris de tatal sau.
Andrei Ursu a facut publica, inca din anii `90, masluirea dosarului de securitate al lui Gheorghe Ursu, vizibila lui, caci i-a urmarit cu acribie continutul. Falsul avea sa fie confirmat in anul 2015 de catre C.N.S.A.S., astfel deschizandu-se o noua linie de investigatie, cea a interventiei ofiterilor S.R.I. asupra dosarelor din arhiva. In anul 2014, in urma respingerii de catre Parchetul militar a urmaririi penale a fostului ofiter de securitate, Marin Parvulescu, cu rol decisiv in „cazul Ursu”, dar si a altor acuzati in cauza intitulata „procesul comunismului”, Andrei Ursu a revenit la Bucuresti. Aici a declarat greva foamei. Dupa 17 zile de greva, perioada in care a mers in audiente si a facut declaratii publice, procesele au fost redeschise. Prin actul sau sacrificial, Andrei Ursu a reusit sa readuca in fata instantelor infractiuni contra pacii si omenirii de pe vremea regimului comunist clasate cu motivul prescriptiei si al neretroactivitatii. Citez cuvintele cu care laureatul de astazi a salutat Ordonanta Parchetului, obtinuta prin greva foamei: „[aceasta] deschide calea urmaririi penale si a trimiterii in judecata a tuturor celor care se fac vinovati de represiunea sistematica (uciderea, torturarea, arestarea abuziva, folosirea bataii ca metoda de ancheta, eliminarea din viata sociala etc.), incepand din martie 1945 si pana in decembrie 1989, impotriva tuturor victimelor dictaturii comuniste din Romania – respectiv a celor care erau considerati «elemente dusmanoase» ale acelui «regim nelegitim si criminal»”.
Demersurile lui Andrei Ursu au dus la trimiterea in judecata, in anul 2016, a fostilor ofiteri de securitate Marian Parvulescu si Vasile Hodis, dar si a lui George Homostean si Tudor Postelnicu – in 1985, primul, ministrul de Interne, celalalt, sef al Securitatii Statului. In acest fel, in anul 2016, pasii facuti de Andrei au creat premisele urmaririi in justitie a „celor mai vinovati dintre vinovati”. Tot in 2016, Andrei Ursu a descoperit probe ale responsabilitatii ultimului dintre sefii Securitatii comuniste, Iulian Vlad, si le-a inaintat parchetului.
Daca actiunile lui Andrei Ursu duse in numele dreptatii si ale reparatiei istorice sunt strans legate de amintirea tatalui, intarind semnificatia sacrificiului acestuia, ele au avut totusi, de la inceput, un orizont universal. Un umanist prin excelenta, neafectat de partis pris-uri ideologice, Andrei Ursu a onorat, prin premiile Fundatiei Gheorghe Ursu infiintata si finantata de el din anul 1995, oameni devotati dezvaluirii si celorlalte crime internationale, ale regimului antonescian. Pentru acest umanist, vinovatii, ca si victimele, nu sunt ajustati in functie de varianta extremismului incitator, de „stanga” sau de „dreapta”. Iar dreptatea nu inseamna numai a acuza, cat de indispensabila e denuntarea raului, ci si a reface si a adauga memoriei, a-i cunoaste si a-i elogia pe martiri.
In 27 de ani de eforturi – o treime de viata! – Andrei Ursu a parcurs pasi care fac dreptate nenumaratelor victime ale regimului comunist. Demersul sau reprezinta un aport substantial la afirmarea, in Romania, a principiului imprescriptibilitatii crimelor impotriva umanitatii. Reusitele lui Andrei au fost posibile datorita extraordinarei lui daruiri, prin taria vointei, prin exercitiul consecvent al mintii sale lucide. Pentru toate acestea, acum, aici, este momentul aducerii de laude. Dar l-am putea uita oare, intr-un asemenea context, pe tatal sau? Citam de pe site-ul Fundatiei initiate de Andrei: „Insusi exemplul lui Gheorghe Ursu [...] ilustreaza in ce masura un nume insufleteste o idee daruindu-i totodata si o forta cu adevarat combativa”. Acest portret i se potriveste perfect si lui Andrei Ursu. Onorand insufletitoarea lui daruire pentru dreptate, onoram peste timp, iata, intr-o inlantuire emotionanta, si exemplul tatalui sau.
NRDO
