Biserica Ortodoxa Romana a fost parte in procesul pe care l-a avut cu sindicatul „Pastorul cel Bun” initiat de un grup de preoti si mireni din Mitropolia Olteniei. In mod firesc si-a aparat pozitia in instantele romanesti, incepand cu infruntarea juridica de la Judecatoria Craiova, care a recunoscut motivatia solicitantului in ciuda opozitiei reprezentantului Mitropoliei. A mers mai departe adresandu-se Tribunalului Dolj, care la 11 iulie 2008 a respins cererea de constituire a sindicatului. Dupa ce sindicatul s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului, argumentele BOR au fost preluate de statul roman in fata CEDO. La data de 31 ianuarie 2012, Sectia a III-a a CEDO a decis ca refuzul de inregistrare a sindicatului reprezinta o violare a libertatii de asociere (art. 11 al Conventiei europene a drepturilor omului).
La fel de firesc, Biserica Ortodoxa Romana a fost nemultumita de verdictul instantei din Strasbourg. Era de inteles ca in comunicatul sau de dupa luarea hotararii CEDO, din 2 februarie 2012, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane sa-si exprime nemultumirea. Insa termenii in care a facut-o au depasit cu mult marginile unei manifestari decente.
Comunicatului semnat de Biroul de Presa al Patriarhiei Romane contesta chiar din titlu opinia judecatorilor Curtii: „Hotarare inadecvata la CEDO”. Statul roman si-a insusit oricum aceasta pozitie si a facut recurs la Marea Camera. Dar chiar din primul paragraf, Patriarhia renunta la linia expunerii pentru a urma stilul retoricii acuzatoare. Ea „a luat cunostinta cu uimire” de hotararea in prima instanta a judecatorilor europeni asupra plangerii reclamantului – desconsiderat prin formula „autointitulatul sindicat al preotilor”. Uimirea Patriarhiei ar sugera incapacitatea CEDO de a se ridica la standardele de judecata ale BOR. Formularea „autointitulatul sindicat al preotilor” exprima si un dispret deschis fata de persoanele care s-au adresat CEDO pentru a li se recunoaste drepturile; ca si fata de ideea drepturilor si libertatilor implicate de activitatea sindicala: libertatea de asociere sau de exprimare. Nu este deloc intamplator faptul ca termenul „autointitulat” era eticheta curenta a autoritatilor comuniste atunci cand contestau adversarii „autointitulati” conform vointei lor, si nu a partidului.
Din al doilea paragraf aflam despre „confuzia” judecatorilor europeni cand au de facut distinctia dintre specificul vocational al preotiei si raporturile de munca specifice angajatilor civili. Daca Patriarhia a hotarat sa dea acestora o nota atat de mica, ar fi trebuit sa ofere exemplul care sa confirme capacitatea Patriarhiei de a evalua gandirea judecatorilor de la Strasbourg. Nu a oferit niciunul. Nici nu se putea, caci CEDO nu confunda, ci din contra, trateaza cele doua chestiuni, specificul vocational si raporturile de munca, asa cum sunt: distincte.
Nu doar ca judecatorii europeni ar fi confuzi, considera Patriarhia, dar ei retin „total eronat” ca statutul „asa numitului sindicat” nu ar contraveni Statutului Bisericii Ortodoxe Romane, Legii cultelor si canoanelor. Patriarhia aduce ca argument al afirmatiei sale doua prevederi ale Statutului sindicatului, si anume organizarea de mitinguri, demonstratii si greve si respectarea cerintelor legale privind concediile de odihna si sarbatorile legale.
Doar ca argumentele Patriarhiei prezinta necorespunzator fondul hotararii CEDO. Niciunde Curtea nu constata compatibilitatea totala dintre Statutul sindicatului si Statutul BOR, cum se afirma. Ci doar ca primul nu contine nici un pasaj critic referitor la credinta ortodoxa sau la biserica, ba chiar subliniaza conformarea membrilor la dispozitiile specifice. Sunt aspectele pe care judecatorii europeni le considera conditii de legitimare a sindicatului in raport cu apartenenta membrilor la o organizatie religioasa care se bucura de autonomie. Ca un preot ortodox nu poate initia greve ori cere liber in timpul sarbatorilor legale pare evident. Decizia Curtii nu spune contrariul. Intr-adevar, constatarea incalcarii art. 11 al Conventiei europene de catre Sectia a III-a a CEDO este explicata cu argumentul: „o masura atat de radicala precum respingerea cererii de inregistrare a sindicatului petent este disproportionata scopului intentionat si nenecesara intr-o societate democratica”. Se subintelege din formulare ca eventuala conditionare a inscrierii sindicatului de eliminarea unor prevederi inadaptate la contextul clerical (grevele, liber in timpul sarbatorilor legale) nu ar fi fost judecata de CEDO ca incalcare a libertatii sindicale.
Redam la sfarsit concluzia comunicatului: o eventuala adoptare finala a acestei hotarari de catre CEDO ar constitui „un atac direct la organizarea constitutionala si legala a cultelor din Romania si din statele membre ale Consiliului Europei”, creand „un precedent inacceptabil care submineaza autonomia tuturor cultelor religioase din Europa”.
In limbajul Biroului de Presa al Patriarhiei Romane judecatorii europeni „ataca”, iar hotararile lor sunt „inacceptabile” daca se dovedesc contrare pozitiei BOR si eventual, a altor biserici. Plasarea CEDO in zona comportamentului belicos si a ilegitimitatii reprezinta in economia comunicatului ultima expresie a atitudinii de superioritate, usor amenintatoare si in orice caz, lipsita de respect a conducerii BOR fata de instanta de la Strasbourg. In aceste conditii, comunicatul Biroului de Presa al Patriarhiei Romane s-a transformat intr-un pretios depozitar al adevarului despre atitudinea Ierarhiei ortodoxe fata de drepturile si libertatile fiintei umane. Chiar si numai aceasta atitudine arata pericolul pe care BOR (alaturi de alte biserici) il reprezinta pentru viitorul drepturilor omului in Romania. Este un argument in plus al importantei ca Marea Camera sa confirme devotamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului fata de valorile care reprezinta chintesenta Consiliului Europei.
