Cititorul va gasi in acest numar al Noii Reviste a Drepturilor Omului, printre subiectele de interes: prima decizie a Curtii Penale Internationale motivata de distrugerea bunurilor culturale (comentata de Viorel Chiricioiu), opinia disidenta a judecatorului Paulo Pinto de Albuquerque in cauza A si B c. Norvegia (sustinuta de Valentin Constantin), presiunile exercitate asupra CNCD (autor István Haller). Sinteza facuta asupra unor hotarari ale CNCD de Cristina Andreescu, impreuna cu investigarea jurisprudentei CEDO completeaza temele cu dominanta practica ale actualului numar. Pentru iubitorii de gandire juridica revista propune eseul unei autoritati internationale (Lordul Bratza), meditatia lui asupra raporturilor dintre Common law si Conventia europeana a drepturilor omului.
Tinem, insa, sa ne oprim la articolul „Opinie de specialitate cu privire la cauza C-673/16, Coman”, semnat de Cristian Nuica. Autorul este membru al Grupului Romaniei de Lucru Contencios UE si, conform notei care insoteste textul domniei sale, articolul exprima pozitia cu care dl. Nuica contribuie, „in mod oficial si procedural”, la conceperea memorandumului asumat de guvern in cauza C-673/16, Coman. Mai precis, ne intereseaza interpretarea sa cu privire la prima intrebare adresata Curtii de Justitie a Uniunii Europene de Curtea Constitutionala a Romaniei in speta considerata: daca termenul „«sot» din art. 2(2)(a) din Directiva 2004/38/EC [privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora], coroborat cu art. 7, 9, 21 si 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, include sotul de acelasi sex, dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, al unui cetatean european cu care cetateanul s-a casatorit legal conform legii dintr-un stat membru, altul decat statul gazda”? Raspunsul la aceasta intrebare determina interpretarea data celorlalte trei chestiuni ridicate de catre CCR.
Este de subliniat importanta raspunsului dat de judecatorii europeni intrebarii puse de judecatorii constitutionali. Hotararea CCR de a solicita opinia Curtii de Justitie a Uniunii Europene ii ofera celei de-a doua ocazia sa stabileasca o interpretare de doctrina asupra dreptului la insotire pe teritoriul UE a membrilor unor familii ne-heterosexuale. Miza subiectului explica motivul pentru care Noua Revista a Drepturilor Omului doreste sa exprime propria sa pozitie in subiect. Notam in acest punct ca analiza lui Cristian Nuica acopera mai multe chestiuni si este mai ampla decat aspectul asupra caruia insistam aici.
Mai intai, enunturile art. 2 alin. (2) al Directivei 2004/38/EC, care pentru judecatorii constitutionali par problematice: „prin «membru de familie» se intelege: (a) sotul; (b) partenerul cu care cetateanul Uniunii a contractat un parteneriat inregistrat, in temeiul legislatiei unui stat membru, daca potrivit legislatiei statului membru gazda, parteneriatele inregistrate sunt considerate drept echivalente casatoriei si in conformitate cu conditiile prevazute de legislatia relevanta a statului membru gazda; (c) descendentii directi in varsta de cel mult 21 de ani sau care se afla in intretinerea sa, precum si descendentii directi ai sotului sau ai partenerului, conform definitiei de la litera (b); (d) ascendentii directi care se afla in intretinere si cei ai sotului sau ai partenerului, conform definitiei de la litera (b)”.
In esenta, pozitia lui Cristian Nuica fata de sensul art. 2 alin. (2) al Directivei este sintetizata de pasajul pe care il citam in continuare. Din ansamblul „dispozitiilor comunitare si europene de referinta”, afirma domnia sa:
„putem extrage intelesul ca termenul «sot» care compune familia, privit sub clauza de conformitate cu cel rezultat din legislatia nationala (particularizat si circumstantiat cadrului legislativ actual al Romaniei), se refera la sotul de sex opus, doar o uniune dintre soti de sex opus dand nastere «descendentilor directi» (inclusiv din afara casatoriei), despre care vorbeste lit. (c) a art. 2 din actul comunitar. […]
Pe de alta parte, completand cadrul legislativ incident spetei cu dispozitiile art. 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, putem intelege ca, relativ la semantica termenului in speta, elementul biologic al familiei deriva expressis verbis din continutul exhaustiv al dispozitiilor comunitare coroborate cu cele internationale apelate, precum si, in mod simetric, al normativelor nationale, care reglementeaza institutia familiei intr-un raport de conexitate cu protectia descendentilor directi (nascuti a pari «din afara casatoriei» si «din casatorie»), neexistand echivoc in privinta reglementarii institutiei juridice a familiei rezultata din casatorie sau dintr-o alta forma oficiala de tipul «parteneriatului inregistrat» (echivalent casatoriei) stricto sensu din perspectiva uniunii dintre un barbat si o femeie, avand in vedere aspectul ca procrearea se circumscrie in mod natural si biologic exclusiv unei astfel de uniuni. […]
Prin urmare, termenul «Sot» din art. 2(2)(a) din Directiva 2004/38/EC, coroborat cu art. 7, 9, 21 si 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (independent de suplimentul legislativ international), trebuie inteles sub clauza raportului de simetrie legislativa (corespondenta cu legislatia nationala a statelor membre)…”.
Interpretarea lui Cristian Nuica are doi piloni. Primul consta in asumptia ca atunci cand autorii Directivei 2004/38/EC se refera la sintagma „membru de familie”, ei dau continut categoriei „soti” prin intermediul punctului (3), care introduce categoria descendentilor.
Al doilea pilon consta in sustinerea existentei unei clauze de tip „raport de simetrie legislativa”: intelesul termenilor din legislatia UE in materie este chemat sa asigure corespondenta cu legislatia nationala.
Asumptia ca referirea la „descendenti” la punctul (c) al art. 2 alin. (2) (al Directivei 2004/38/EC) are functia de a circumscrie intelesul termenului „sot” nu are sustinere. Autorii Directivei nu introduc vreun element care sa implice la o astfel de legatura.
Daca intentia ar fi fost sa conditioneze statutul membrilor de familie de existenta descendentilor, atunci persoanele casatorite heterosexuale care nu au descendenti nu ar mai putea fi considerate „soti” in sensul Directivei, concluzie de neasumat. Nici membrii cuplurilor care au intemeiat parteneriate nu ar fi luati in considerare, caci nu pot avea descendenti. Cu alte cuvinte, la deplasarea lor pe teritoriul UE, partenerii gay nu ar putea fi considerati „membri de familie”, desi ei se bucura, in lumina hotararilor CEDO, de dreptul la „viata de familie”. Intr-un asemenea context jurisprudential, urmand rationamentul lui Cristian Nuica, ar rezulta ca viata de familie a unei persoane si statutul de membru de familie al acelei persoane sunt de-conectate.
Or, e greu de admis ca autorii Directivei au gandit in anul 2004: (a) sa separe viata de familie de conditia „apartenentei la o familie”, care da sens titulaturii „membru de familie” si (b) sa respinga acest statut pentru persoanele care nu au descendenti, indiferent de identitatea sexuala a membrilor cuplului.
Sa analizam al doilea pilon al rationamentului lui Cristian Nuica, ideea ca interpretarea legislatiei UE trebuie pusa in acord cu prevederile legislatiei nationale. Si o astfel de regula de interpretare ridica obiectii.
Carta drepturilor fundamentale a UE (mai departe, si Carta), ca si Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Conventia europeana a drepturilor omului sunt instrumente de protectie. Ele stabilesc limita protectiei: unele state imping protectia drepturilor omului peste acest standard, altele raman la el. In cazul Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si al Conventiei europene a drepturilor omului, casatoria este definita ca relatie stabilita intre barbat si femeie, ceea ce inseamna ca instrumentele internationale stabilesc faptul ca unui cuplu heterosexual nu i se poate interzice casatoria. In cazul unui cuplu ne-heterosexual, se aplica principiul de drept general: statele pot oferi standarde superioare, daca vor. Daca nu, nu. Carta drepturilor fundamentale a UE a incorporat acest principiu chiar in textul ei: „Dreptul la casatorie si dreptul de a intemeia o familie sunt garantate in conformitate cu legile interne care reglementeaza exercitarea acestor drepturi” (art. 9 - subl. n.).
Ideea ca Declaratia universala, Conventiile, Carta trebuie intelese printr-un „raport de simetrie legislativa”, o „corespondenta”, un „acord” cu legislatia interna intra in contradictie cu ceea ce reprezinta Dreptul international al drepturilor omului. „Acordul” este dat de stat in momentul semnarii si ratificarii tratatelor. In plus, instrumentele internationale sunt „vii”, evolueaza si prin jurisprudenta (deci fara un alt proces de semnare si ratificare), principiu repetat sistematic in deciziile CEDO. Cum s-ar putea pastra „acordul” in asemenea conditii?
Se ridica atunci intrebarea de ce Carta vorbeste, totusi, despre „conformitatea cu legile interne”. Explicatia este luarea in considerare a evolutiei standardelor dreptului la casatorie si a dreptului de a intemeia o familie intr-un numar de state europene. In logica art. 9 al Cartei, referirea la conformitate are rostul de a impinge inainte legislatia UE in raport cu alte standarde internationale, precum cele ale Declaratiei universale si ale Conventiei europene. Altfel spus: formularea art. 9 din Carta nu are scopul de a tine pe loc sensul normei europene in raport cu cel al prevederilor interne si internationale conservatoare, ci de a mentine pasul cu cele mai avansate prevederi nationale.
Directiva 2004/38/EC are ca obiectiv dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora. Si cu referire la Directiva se aplica principiul ca in interiorul unui sistem de drepturi, unele norme pot introduce standarde superioare – dar nu sa le coboare. Directiva se raporteaza la Carta in sensul ca nu poate introduce un sens mai slab pentru notiunea de „sot” decat aceasta. Dar mai tare, poate.
Pentru a-si indeplini functia, Directivei 2004/38/EC i se cere sa fie consistenta, echitabila si practica, ceea ce are implicatii asupra notiunii de „membru de familie” pe care o foloseste. Cu privire la cei patru termeni ai „membrului de familie”, avem de observat:
- la punctul (a): „sotului” nu i se identifica o identitate de gen;
- la punctul (b): sensul este extins la „partenerul cu care cetateanul Uniunii a contractat un parteneriat inregistrat, in temeiul legislatiei unui stat membru”. Aceasta extindere este ferma, nu apare o conditionare fata de sensul dat „partenerului” de Carta sau de statele unde cuplul calatoreste;
- la punctele (c)-(d): acestea fac referire la alte categorii – descendentii si ascendentii.
Din felul in care se inseriaza cele patru componente rezulta ca Directiva nu impune „sotului” [termenul de la punctul (a)] o identitate sexuala. Daca ar fi altfel, am ajunge la consecinta ca partenerii de acelasi sex din parteneriate recunoscute in statele membre UE sunt mai protejati decat sotii din casatoriile recunoscute. Norma europeana ar fi discriminatorie, caci tratamentul diferit fata de sotii gay in raport cu partenerii gay nu are vreo ratiune. Cum Directiva 2004/38/EC nu poate incalca principiul interzicerii discriminarii, rezulta ca termenul „soti” din Directiva acopera in mod necesar si casatoritii gay.
NRDO
