„Legea antilegionara” – numele impus de dezbaterea publica –, mai precis, Legea nr. 217/2015, a fost vedeta dezbaterilor legislative din vara anului 2015, desi nu a introdus la nivel normativ vreun element esential nou. Ea amendeaza O.U.G. nr. 31/2002, incepand cu titlul, care acum priveste „interzicerea organizatiilor, simbolurilor si faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni de genocid contra umanitatii si de crime de razboi”. La acest punct, interventia consta in adaugarea cuvantului legionar. Principial, nimic relevant, caci legionarismul face indiscutabil parte din categoria miscarilor fasciste, mobilizari de masa dedicate unei renasteri culturale avand la baza idolatrizarea natiunii. Legionarii „combinau asasinatul politic, violenta stradala si discursul antisemit cu nationalismul romantic, simbolismul religios si proiectele caritabile” (R. Clark, Sfanta tinerete legionara, Ed. Polirom, 2015), deosebindu-se de alte „fascisme” europene doar prin rolul remarcabil acordat credintei ortodoxe si straniului cult al mortii (deloc crestin). Initiatorii legii erau constienti de includerea Miscarii legionare intre formatiunile fasciste, dar incercau prin proiectul propus sa raspunda dificultatilor aparute in aplicarea ordonantei de urgenta. In fata judecatorilor, acuzatii castigasera deseori reclamand o distinctie fascist-legionar.
De altfel, in faza de proiect, Miscarea Legionara a reiterat ce spusese in momentul adoptarii O.U.G. nr. 31/2002: formatiunea „nu intra sub incidenta acestei ordonante. Ideologia ei nu este nici fascista, nici nazista, nici xenofoba sau rasista. Miscarea Legionara actuala a functionat si functioneaza in Romania de dupa decembrie ’89 in deplina legalitate, fara sa incalce vreo lege a tarii. Nici un membru al ei nu a suferit vreo condamnare penala si, cu atat mai putin, nu a fost acuzat sau condamnat pentru actiuni extremiste. Dar pe noi, legionarii, ne ingrijoreaza caracterul discriminatoriu, anticonstitutional al acestei ordonante”.
In faza dezbaterilor asupra proiectului de lege, au fost putine voci care au mai luat pozitii publice pro sau impotriva proiectului de lege. La 22 iunie 2015, Octav Bjoza, Presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, a solicitat „cu fermitate” introducerea in textul propus spre legiferare referirea la comunism si condamnarea lui alaturi de fascism, nazism si legionarism. Argumentul sau: „Cea mai mare suferinta a poporului roman a fost aceea produsa de catre regimul comunist, suferinta ale carei limite n-au mai fost atinse in nici una dintre tarile europene foste comuniste”.
Ampla dezbatere care a urmat de abia dupa adoptarea Legii nr. 217/ 2015 si intrarea ei in vigoare la 30 iulie 2015, a urmat cele trei motivatii enuntate deja: O.U.G. nr. 31/2002 trebuie amendata pentru a a-i asigura aplicabilitatea; legea antilegionara ar trata incorect legionarismul, prin includerea lui in categoria fascismelor; o astfel de lege ar fi trebuit sa condamne, in aceeasi termeni, organizatiile, simbolurile si faptele cu caracter comunist si promovarea cultului persoanelor vinovate de a fi sustiut, raspandit si aplicat comunismul in Romania si in lume.
Ar fi de adaugat ca preocuparea pentru tranformarea O.U.G. nr. 31/2002 intr-o norma eficace de combatere a ideologiei fasciste si a cultivarii memoriei acesteia a dus la includerea in legea antilegionara a unei definitii a Holocaustului cu referire la teritoriile din vremea razboiului celui de-Al Doilea Razboi Mondial care cadeau in jurisdictia statului roman la acel moment. Semnalam ca definirea Holocaustului pe teritoriul Romaniei ca persecutie sistematica si anihilare a evreilor si a romilor, care cad in responsabilitatea statului roman in perioada 1940-1944 ridica intrebari de detaliu care nu pot fi subiectul unui editorial.
Simpatizantii unui grup important de formatiuni care cocheteaza cu neolegionarismul au considerat legea condamnabila „de catre orice roman” vorbind despre caracterul ei nedrept: „Nu-i condamnati inca o data pe fostii detinuti politici! Nu-i batjocoriti pe sfintii inchisorilor! Nu rescrieti istoria dupa calapod comunist!” (a se vedea revista neoleginara Rost).
Tema necesitatii de a condamna comunismul alaturi de fascism, nazism si legionarism a implicat multe persoane publice, care s-au exprimat in ziarele nationale si revistele culturale. Amintesc, datorita intensitatii lui, articolul publicat de catre autoarea serialului „Memorialul durerii”, Lucia Hossu Longin. Pentru publicista, legea antilegionara ar reprezenta „produsul unor minti ratacite, care se intorc se intorc la o legislatie stalinista, represiva!”. Argumentele ei au luat forma unor intrebari: unde vad initiatorii legii, recrudescenta fenomenelor fasciste, legionare, rasiste, in Romania?; sa fie oare o primejdie pentru societate ca se mai aduna cativa batrani legionari si isi comemoreaza mortii din inchisori?; ca un partid infiintat legal mai ofera imaginea stridenta a unor tineri care practica salutul legionar?; de ce nu este incriminata teroarea comunista?; de ce numai pe cea legionara, care a durat un interval scurt de timp, iar autorii ei si-au primit judecata?; cum sa ne bazam pe sentintele anilor 1945-1960 date de tribunalele poporului, recunoscandu-le „viabilitatea”?; oare putem face abstractie ca Securitatea si justitia comunista foloseau, pentru 80% din cazuri, eticheta de legionar, fascist, chiar daca nicio proba nu sustinea vinovatia, dar de care aveau nevoie ca sa retina, torturzez si sa condamne?
In sfarsit, o preocupare larg exprimata a fost pericolul ca legea sa duca la interdictia tratarii libere, eventual elogioase, a unor personalitati exponentiale care au scris texte cu continut legionar si si-au exprimat, la un moment dat, simpatia pentru Miscare – cazuri precum Mircea Eliade, Constantin Noica sau Emil Cioran.
Astfel de temeri au fost intarite de gafa Ambasadei Romaniei din Slovacia care la cateva saptamani de la intrarea in vigoare a Legii nr. 217/2015, a anuntat Primaria din Brezno ca nu este de acord sa dea unui pod, numele poetului Ion Siugariu, care si-a pierdut viata in luptele menite sa alunge, de pe acest loc strategic, trupele naziste. Personalul Ambasadei a invocat faptul ca Ion Siugariu facuse parte din Miscarea legionara – ceea ce de altfel era fals, desi scrisese poezii pro-legionare.
Este suprinzator ca dezbaterea Legii nr. 217/2015 si a normei amendate, O.U.G. nr. 31/2002, nu a ajuns la tema centrala: cum sa le judecam prin perspectiva valorilor si drepturilor referentiale ale democratiei, care sunt libertatea de gandire si constiinta, libertatea de exprimare si libertatea la asociere?
NRDO
