Materialele acestui numar al NRDO, coordonat de Dr. Mariuca-Oana Constantin, intersecteaza, cu o exceptie, teme identitare. Primul studiu este chiar al coordonatoarei, care a adaugat cercetarilor sale anterioare asupra clauzei culturale aceasta analiza adresata explicit magistratilor, „confruntati frecvent cu diversitatea culturala in cadrul litigiilor civile si penale” si trebuind deci sa faca fata unor provocari „atunci cand contradictia dintre lege si traditie conduce la invocarea acestui tip de argument”. Constantin isi construieste punctul de vedere in raport cu patru observatii rezultate din investigatiile sale: rolul magistratilor in gestionarea diversitatii este esential, desi tinde sa treaca neobservat; orice litigiu multicultural este insotit de o dilema etica, iar orice verdict intr-un litigiu multicultural are un impact social mult mai profund decat granitele raportului juridic din speta; intrucat dreptul are functia de a reglementa coexistenta sociala, institutiile juridice traditionale nu sunt adaptate pentru a guverna societatile multiculturale contemporane; in sfarsit, in contextul unei migratii fara precedent, diversitatea se multiplica, generand noi probleme pentru magistrati.
Studiul „Un punct de vedere asupra rolului magistratilor in problematica diversitatii culturale” are structura unei duble pledoarii. Prima subliniaza impactul social al jurisprudentei multiculturale si modul in care actul de justitie contribuie la gestionarea pluralismului cultural. A doua pledoarie propune ajustari terminologice si institutionale. In spatele explicatiilor generalizatoare ale acestui text se afla rezultatele mult mai concrete ale cercetarilor Mariucai-Oana Constantin asupra mariajelor timpurii. Investigatiile ei privind jurisprudenta unor instante din variate zone geografice au aratat ca magistratii preiau stereotipuri neverificate din punct de vedere antropologic, care ii determina sa achieseze tacit si involuntar la traditii inacceptabile intr-o societate democratica. Procurorii si judecatorii apreciaza infractiunea de act sexual cu un minor, consecinta a mariajelor timpurii, ca avand un pericol social mai mic, intrucat este comisa in circumstante culturale specifice. Or, comenteaza Constantin, ar fi „un nonsens juridic ca o situatie calificabila drept infractiune sa poata functiona ca circumstanta atenuanta”. In mod ironic, „tocmai cutuma care creeaza contextul prielnic comiterii infractiunii este recunoscuta drept justificare pentru pedepse mai clemente”. Preocupata de acest fenomen care determina substantial, in sens negativ, viata ulterioara a cuplurilor, cercetatoarea atrage atentia „asupra realitatii conturate de jurisprudenta studiata, asupra periculozitatii ascunse a tiparelor care justifica aplicarea clauzei culturale, in aceste conditii si asupra cadrului legislativ deficitar” (Mariuca-Oana Constantin, „Tipare de aplicare a legii penale in jurisprudenta din Romania conexa cutumei mariajelor timpurii”, NRDO nr. 4/2016, p. 14-40). Obiectivul asumat al Mariucai-Oana Constantin este ca Institutul National al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii sau Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor sa aiba in atentie cursuri de formare cu tematica adecvata diversitatii, adaptand eventual strategii educationale de acest tip existente in alte tari (a se vedea programul „Jurisprudenta si Cultura” al Centrului pentru Educatie si Cercetare Juridica din California).
Ne aflam, iata, in fata unui adevarat program, de o importanta care poate fi cu greu supraapreciata. Demersul lui Constantin are consecinte nu doar asupra mariajelor timpurii, ci, din pas in pas, si asupra mecanismelor de adancime ale comunitatilor rome traditionale. Statutul dominant al barbatilor si controlul femeilor in aceste comunitati – inclusiv prin cutuma mariajelor timpurii – creeaza obstacole redutabile progresului lor social. Noua Revista de Drepturile Omului sprijina un astfel de program destinat sa protejeze doua dintre categoriile cele mai vulnerabile din Romania: copiii si femeile rome.
Actualul numar al revistei publica a doua parte a cauzei Perinçek c. Elvetiei si doua studii legate de evaluarea judecatorilor europeni. Felicia Waldman a urmarit imprumuturile si schimburile de teme intre negationistii genocidului armean si, respectiv, ai Holocaustului. Concluzia este ca negationismele s-au influentat si s-au hranit reciproc. Ordinea in timp a genocidelor a contat, insa uneori negationistii genocidului armean au folosit argumente ale negationistilor Holocaustului. Iata gandul autoarei la finalul demersului: „Daca negationistii genocidului armean au invatat ceva de la Holocaust, putem invata si noi ceva de la ei: cum sa-i pastram memoria in asa fel incat aceasta sa fie dezbatuta sau chiar negata, dar nu ignorata ori neglijata”.
Studiul „Cauza Perinçek c. Elvetiei: sugestii privind constructul social al memoriei genocidelor” valorifica schimbul de argumente ale partilor, tertilor si judecatorilor din cauza, dar miza merge dincolo de orizontul a ceea ce s-a desfasurat la Strasbourg. Urmand teza lui Jared Diamond – „Genocidul a fost o parte a mostenirii umane si preumane timp de milioane de ani” si evolutiile din secolul XX, cu cei doi piloni – opera lui Raphael Lemkin si Conventia pentru prevenirea si pedepsirea crimei de genocid, autorul pune un prim accent asupra naturii de „construct social” al genocidului. Al doilea accent priveste un paradox: sistemul international al prevenirii si pedepsirii crimei de genocid a avut o eficacitate limitata, in opozitie cu bogatia si activismul sistemelor nationale de normare a memoriei genocidului, intre altele, prin pedepsirea negationismului. Cauza Perinçek c. Elvetiei este interesanta intrucat face vizibile relativismul si conventionalismul cu care actori diferiti interpreteaza aceleasi fapte, iar cele doua atribute pun in evidenta natura de construct social a memoriei genocidelor. Chestiuni de genul: „Au statele aceeasi marja de apreciere in limitarea libertatii de exprimare in materia negarii genocidelor?”; „Are relevanta existenta unei curti internationale care sa fi stabilit natura de genocid a evenimentelor?”; „Implica hotararile CEDO in materia negationismului evaluari de ordin istoric si conceptual?”; „Au reprezentat faptele lui Doğu Perinçek o atitudine sovina sau rasista?”; „Este suferinta prilejuita armenilor prin negarea genocidului «lor», similara cu suferinta victimelor altor genocide?” s.a. capata raspunsuri cu „geometrie variabila”, specifica constructelor sociale.
Liliana Ene publica in acest numar sinteza jurisprudentei CNCD pe criteriile rasa si etnie, perioada 2008-2010, continuand rezumarea jurisprudentei CNCD initiata de Noua Revista de Drepturile Omului in anul 2016. Speram ca aceasta operatie sa ajute la conturarea unei „doctrine” a CNCD, atat de necesara dupa 15 ani de la infiintarea institutiei. Un prim pas in acest sens a fost facut prin articolul Iustinei Ionescu, publicat in NRDO nr. 1/2017, cu titlul „Discriminarea pe criteriul religie in jurisprudenta CNCD, de la infiintare pana la finele anului 2016”.
NRDO
