Lucrarea "Relatiile patrimoniale dintre soti in dreptul international privat" reprezinta o meritorie descriere a mecanismelor dreptului international privat in domeniul relatiilor patrimoniale dintre soti, fiind judicios structurata, temeinic argumentata, scrisa pe intelesul cititorului si promovand puncte de vedere originale.
Demersul stiintific intreprins are o dubla semnificatie: dezvaluie preocuparea pentru aspectele indeobste abordate in literatura de specialitate in materia tratata, cu sublinierea semnificatiei teoretice si practice a temei in discutie, si evidentiaza cadrul deschis al problematicii spre cautari permanente de punere in valoare, in acord cu tendintele conturate pe plan international.
Unitatea si, in acelasi timp, nota de originalitate a lucrarii rezulta din conjunctia a doua elemente: pe de o parte, se acorda atentie aspectelor clasice pe care le implica determinarea legii aplicabile relatiilor patrimoniale dintre soti, iar pe de alta parte, isi face loc, cu argumente pertinente, perspectiva moderna, europeana, asupra temei.