Institutia succesiunii statelor la tratatele internationale repre­zinta expresia juridica a confluentei dintre principiile pacta sunt servanda si rebus sic stantibus, pe terenul mutatiilor teritoriale si, uneori, al modificarilor politice interne pe care le poate suferi un stat. Importanta acestei institutii deriva, asadar, din insasi semnifi­catia majora a dreptului tratatelor. 

Raportata, traditional, la Conventia de la Viena din 1978, pro­ble­ma succesiunii la tratate a cunoscut recent o serie de provocari care depasesc insa, prin ineditul si complexitatea lor, cadrul teore­tic si practic al acestui instrument international. Lucrarea Succesiunea statelor la tratatele internationale prezinta aceste situatii care, desi ies din cadrul traditional pentru care institutia succesiunii a fost preconizata, fac parte din realitatea internationala. Dezmembrarea Uniunii Sovietice, a Iugoslaviei sau a Cehoslovaciei, unificarea celor doua Germanii ori a republicilor yemenite de­mons­treaza din plin faptul ca statele au recurs, de cele mai multe ori, nu la solutiile consacrate de Conventia de la Viena, ci la meto­da rezolvarii problemelor succesorale pe baza negocierilor si a acordului.

Mutatiile teritoriale specifice anilor ’90 au declansat deschide­rea unor dosare succesorale complexe, iar controversele privind statutul juridic al noii federatii iugoslave ori consecintele inveninatei mosteniri istorice ale Uniunii Sovietice sunt doar cateva exemple ce justifica preg­nanta actualitate si importanta a domeniului succesiunii statelor la tratatele internationale. Pe plan european, tendintele integrationiste, formarea U.E. si o posibila federalizare a continentului au deschis noi perspective practice si teoretice in materie. Cert este ca, dupa zeci de ani de la inceputurile sale, problemei succesiunii statelor la tratatele interna­tionale ii este promisa o noua tinerete. 

Lucrarea Succesiunea statelor la tratatele internationale cuprinde, asadar, un studiu cat se poate de aprofundat, justificat nu doar prin argumentele unei provocari teoretice, ci, in egala masura, prin cele ale unui interes practic, ancorat in actualitate.