Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.
Reduceri Hamangiu Black Friday 2024 - Editura Hamangiu

Tratat privind Dreptul comertului international

ISBN/ISSN: 978-973-127-627-4
75,00 RON
Disponibilitate: Aceasta carte nu mai este pe stoc si nu mai poate fi comandata

   Aceasta lucrare, in cadrul PREMIILOR STIINTIFICE ale Uniunii Juristilor din Romania, Societatii "Titu Maiorescu" si ale revistelor "Dreptul" si "Palatul de Justitie" pe anul 2011, a obtinul Premiul "I. L. Georgescu"

   Tratatul privind Dreptul comertului international preia conceptele, categoriile si institutiile traditionale - asupra carora s-au oprit cercetatori de prestigiu romani si straini - adaugand, intr-o viziune de sinteza, noi argumente in sustinerea lor si insistand asupra dezvoltarii progresive a acestei ramuri a dreptului si relatiilor internationale, una din cele mai dinamice in conditiile integrarii europene si globalizarii.

   Analiza efectuata contine, pe alocuri, si elemente de reflectie privind tendintele si orientarile existente in domeniul comertului international a caror cunoastere se impune nu numai studentilor, ci, mai ales, practicienilor de azi si de maine in aceasta ramura a dreptului in care se implica tot mai mult cei interesati in expansiunea comertului mondial in beneficiul tuturor natiunilor lumii.Autorul - profesor universitar din 1970 - a fost reprezentantul Romaniei la negocierile internationale pentru promovarea unor reguli uniforme in comertul mondial. Dupa ce a fost ales vicepresedinte si presedinte al Comisiei Natiunilor Unite pentru Drept Comercial International a condus negocierile privind "Finantarea privata a proiectelor de infrastructura", "Elaborarea unor reguli uniforme in domeniul comertului electronic" si a coordonat finalizarea mai multor acorduri convenite de statele membre.

   Profesorul Dumitru Mazilu este autorul mai multor lucrari in domeniul Dreptului comertului international, avand peste 100 de studii si analize de specialitate, publicate in Revista de Drept Comercial si in alte reviste juridice din tara si din strainatate.

   Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu a fost prim-vicepresedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, constituit in decembrie 1989; vicepresedinte al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industriala (1995-1996); vicepresedinte al Comitetului Natiunilor Unite pentru Spatiul Cosmic (1995-1997); vicepresedinte al Comisiei Juridice a Adunarii Generale a Natiunilor Unite (1996-1997); presedinte al Comitetului pentru aniversarea Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (1996-1997); vicepresedinte si presedinte al Comisiei Natiunilor Unite pentru Drept Comercial International (1998-2000).

   Laureat al Premiului "Simion Barnutiu" al Academiei Romane in 1973; al "Media Peace Prize", in 1980, la Geneva; al Premiului "Hugo Grotius", in 1984, la New York; al Premiilor "Andrei Radulescu" (1999) si "Vespasian Pella" (2002) si (2004) acordate de Uniunea Juristilor din Romania; al Premiului de excelenta al Radio Bucuresti in 2003.

   In anul 2002 a primit Ordinul International "Stiinta-Educatie-Cultura", in grad de Comandor, acordat de Academia Europeana de Informatizare, iar in anul 2003 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru contributia la apararea Drepturilor Omului in lume. In anul 2004 a primit Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler.

Detalii tehnice
Data aparitiei13 dec. 2011
Categorie generalaTratate
Numar pagini736
Tip copertaCarte brosata
Alti clienti au cumparat si