Lucrarea Actiunea civila. Perspectiva comparativa abordeaza o tema extrem de generoasa, pentru ca, practic, reprezinta „figura centrala” a dreptului procesual civil.
Intr-o societate ideala (spre care, cu siguranta, tindem, desi poate nu vom ajunge niciodata), comportamentul uman ar trebui sa fie supus doar constiintei si, chiar mai mult decat atat, impus de catre aceasta. In mod firesc, o astfel de oranduire nu ar avea nevoie de mijloace de constrangere, aspect greu de imaginat.
Realitatea reuseste sa ne convinga de faptul ca prezenta normei de drept este necesara si ca respectarea acesteia, de cele mai multe ori, se realizeaza datorita elementului care ii este specific si care o insoteste – forta de constrangere a statului.
O delimitare intre dreptul substantial si dreptul procesual este necesara si chiar binevenita, intr-o incercare de a mai diminua „suprematia” celui dintai. Pentru aceasta, trebuie analizata relatia ce se stabileste intre drepturile subiective, recunoscute prin normele de drept material, si mijloacele procedurale prin care aceste drepturi pot fi valorificate sau restabilite, in caz de incalcare.
Daca pornim de la ideea ca majoritatea litigiilor nu se nasc din reaua-credinta a partilor, ci din faptul ca acestea considera, fiecare cu buna-credinta – in baza unor situatii de fapt neclare – ca au dreptate, sarcina principala a instantelor este aceea de a recunoaste adevarata situatie juridica si de a o fixa printr-o hotarare obligatorie pentru parti. Acesta este, prin urmare, principalul sens si scop al procesului civil, evidentiat printr-un mijloc specific – actiunea civila. Ea serveste garantarii si ocrotirii dreptului subiectiv, asa cum a fost conferit reclamantului sau paratului de catre ordinea de drept.
Natura juridica a actiunii civile a constituit de-a lungul timpului subiect de dezbateri doctrinare, a generat polemici spectaculoase, pentru ca pune in discutie relatia dintre conceptul de actiune civila in evolutia sa istorica, dreptul subiectiv si dreptul la actiune. Care dintre aceste notiuni o justifica sau o genereaza pe cealalta, care are un ascendent asupra celeilalte, pot sau nu pot sa fie identificate una cu alta, sunt sau nu independente ori, dimpotriva, interdependente?, iata tot atatea intrebari la care lucrarea incearca sa ofere un raspuns.
Conditiile de exercitiu ale actiunii sunt analizate din perspectiva noului Cod de procedura civila, care ofera pentru prima data o solutie la controversele existente in literatura de specialitate. Acest lucru este insa departe de a pune capat disputei doctrinare, asupra careia am facut unele aprecieri.
O parte insemnata din lucrare este consacrata clasificarii actiunilor civile, incercand sa se puna accentul pe consecintele practice ale acestor clasificari, in speranta ca lucrarea va trezi, in egala masura, interesul teoreticienilor si al practicienilor dreptului. Nu am oferit solutii inedite, dar am facut o analiza minutioasa a aspectelor controversate, incercand o incursiune, ori de cate ori a fost posibil, din perspectiva comparativa, in doctrina germana, anglo-saxona, franceza, italiana, suedeza etc.
Prin problematica abordata, prin intrebarile ridicate, comparatiile oferite si solutiile propuse, monografia se adreseaza tuturor celor care doresc sa faca o introspectie a acestui mijloc procedural care declanseaza, justifica, intretine si ofera finalitate activitatii instantei de judecata. Am dori sa fie o lectura interesanta pentru studentii care incearca sa depaseasca bariera notiunilor generale pe care le ofera un curs universitar, colegilor din mediul academic, care pot identifica surse de inspiratie pentru noi dispute doctrinare, sau practicienilor care doresc sa gaseasca argumente sau explicatii pentru problemele cu care se confrunta in lupta pentru triumful adevarului si al dreptatii.
