Lucrarea de fata aduce in atentia cititorilor una dintre dificultatile cu care se confrunta cei care sunt chemati sa aplice legea procesual penala referitoare la masurile preventive pe parcursul urmaririi penale sau al judecatii, si anume interpretarea sintagmei  "pericol concret pentru ordinea publica” din cuprinsul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
   Cazurile redate, in majoritate de data recenta si nepublicate, releva numeroase situatii in care pericolul social al unor infractiuni grave a fost apreciat diferit de catre procurorul care a formulat propunerea de arestare preventiva, de catre judecatorul investit cu solutionarea propunerii si de catre instanta de recurs.
   Sunt prezentate spete in care s-a pus problema pericolului social concret al unor fapte extrem de periculoase (criminalitate organizata, omor deosebit de grav, trafic de persoane, santaj, evaziune fiscala, spalarea banilor, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, calcare de consemn, trafic de droguri, infractiuni de coruptie), insotite, acolo unde autorii au simtit nevoia, de ample note in care isi manifesta opiniile de adeziune sau de dezaprobare a solutiilor dispuse.
   Un capitol separat este consacrat mandatului european de arestare, iar un altul cuprinde jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauze pronuntate impotriva Romaniei sau a altor state, in situatii care au ridicat problema rezonabilitatii masurii arestarii preventive sau a mentinerii ei pe o perioada indelungata de timp.