Titlul II. Infractiunea
Capitolul I. Dispozitii generale
Art. 15. Trasaturile esentiale ale infractiunii. (1) Infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit‑o. (2) Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale. [R.A.: art. 17, art. 18 si art. 18 (1) CP 1969]
Art. 16. Vinovatia. (1) Fapta constituie infractiune numai daca a fost savarsita cu forma de vinovatie ceruta de legea penala. (2) Vinovatie exista cand fapta este comisa cu intentie, din culpa sau cu intentie depasita.
(3) Fapta este savarsita cu intentie cand faptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte; b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu‑l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.
(4) Fapta este savarsita din culpa, cand faptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu‑l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce; b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa il prevada.
(5) Exista intentie depasita cand fapta constand intr‑o actiune sau inactiune intentionata produce un rezultat mai grav, care se datoreaza culpei faptuitorului.
(6) Fapta constand intr‑o actiune sau inactiune constituie infractiune cand este savarsita cu intentie. Fapta comisa din culpa constituie infractiune numai cand legea o prevede in mod expres. [R.A.: art. 19 CP 1969]
Art. 17. Savarsirea infractiunii comisive prin omisiune. Infractiunea comisiva care presupune producerea unui rezultat se considera savarsita si prin omisiune, cand: a) exista o obligatie legala sau contractuala de a actiona; b) autorul omisiunii, printr‑o actiune sau inactiune anterioara, a creat pentru valoarea sociala protejata o stare de pericol care a inlesnit producerea rezultatului.
Capitolul II. Cauzele justificative
Art. 18. Dispozitii generale. (1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca exista vreuna dintre cauzele justificative prevazute de lege.
(2) Efectul cauzelor justificative se extinde si asupra participantilor.
Art. 19. Legitima aparare. (1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita in legitima aparare.
(2) Este in legitima aparare persoana care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, care pune in pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, daca apararea este proportionala cu gravitatea atacului. (3) Se prezuma a fi in legitima aparare, in conditiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge patrunderea unei persoane intr‑o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de aceasta, fara drept, prin violenta, viclenie, efractie sau alte asemenea modalitati nelegale ori in timpul noptii. [R.A.: art. 44 alin. (1), (2) si (2 (1)) CP 1969]
Art. 20. Starea de necesitate. (1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita in stare de necesitate. (2) Este in stare de necesitate persoana care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol imediat si care nu putea fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala sau sanatatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sau ori al altei persoane sau un interes general, daca urmarile faptei nu sunt vadit mai grave decat cele care s‑ar fi putut produce in cazul in care pericolul nu era inlaturat. [R.A.: art. 45 alin. (1) si (2) CP 1969]
Art. 21. Exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii.(1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala constand in exercitarea unui drept recunoscut de lege sau in indeplinirea unei obligatii impuse de lege, cu respectarea conditiilor si limitelor prevazute de aceasta. (2) Este de asemenea justificata fapta prevazuta de legea penala constand in indeplinirea unei obligatii impuse de autoritatea competenta, in forma prevazuta de lege, daca aceasta nu este in mod vadit ilegala. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin Decizia nr. 19/2015 (M. Of. nr. 590 din 5 august 2015), Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, a admis sesizarea formulata de Curtea Militara de Apel prin care s‑a solicitat pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept „daca fapta medicului, care are calitatea de functionar public, de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, in conditiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, avand ca urmare incidenta dispozitiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal”, si a stabilit: „Fapta medicului angajat cu contract de munca intr‑o unitate spitaliceasca din sistemul public de sanatate, care are calitatea de functionar public, in acceptiunea dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II‑a din Codul penal, de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, in conditiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege avand ca urmare incidenta dispozitiilor art. 21 alin. (1) teza l din Codul penal”.
Art. 22. Consimtamantul persoanei vatamate. (1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita cu consimtamantul persoanei vatamate, daca aceasta putea sa dispuna in mod legal de valoarea sociala lezata sau pusa in pericol. (2) Consimtamantul persoanei vatamate nu produce efecte in cazul infractiunilor contra vietii, precum si atunci cand legea exclude efectul justificativ al acestuia.
Capitolul III. Cauzele de neimputabilitate
Art. 23. Dispozitii generale. (1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca a fost comisa in conditiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
(2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participantilor, cu exceptia cazului fortuit.
Art. 24. Constrangerea fizica. Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia faptuitorul nu i‑a putut rezista. [R.A.: art. 46 alin. (1) CP 1969]
Art. 25. Constrangerea morala. Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale, exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi inlaturat in alt mod. [R.A.: art. 46 alin. (2) CP 1969]
Art. 26. Excesul neimputabil. (1) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana aflata in stare de legitima aparare, care a depasit, din cauza tulburarii sau temerii, limitele unei aparari proportionale cu gravitatea atacului. (2) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana aflata in stare de necesitate, care nu si‑a dat seama, in momentul comiterii faptei, ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s‑ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat. [R.A.: art. 44 alin. (3) si art. 45 alin. (3) (interpretat per a contrario) CP 1969]
Art. 27. Minoritatea faptuitorului. Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor, care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal. [R.A.: art. 50 CP 1969]
Art. 28. Iresponsabilitatea. Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu putea sa‑si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu putea sa le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze. [R.A.: art. 48 CP 1969]
Art. 29. Intoxicatia. Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu putea sa‑si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu putea sa le controleze, din cauza intoxicarii involuntare cu alcool sau cu alte substante psihoactive. [R.A.: art. 49 CP 1969]
Legea de aplicare: Art. 241. Prin substante psihoactive se intelege substantele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sanatatii.
Art. 30. Eroarea. (1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii ori imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si faptelor savarsite din culpa pe care legea penala le pedepseste, numai daca necunoasterea starii, situatiei ori imprejurarii respective nu este ea insasi rezultatul culpei. (3) Nu constituie circumstanta agravanta sau element circumstantial agravant starea, situatia ori imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut‑o in momentul savarsirii infractiunii. (4) Prevederile alin. (1)‑(3) se aplica in mod corespunzator si in cazul necunoasterii unei dispozitii legale extrapenale. (5) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita ca urmare a necunoasterii sau cunoasterii gresite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei imprejurari care nu putea fi in niciun fel evitata. [R.A.: art. 51 CP 1969]
Art. 31. Cazul fortuit. Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala al carei rezultat e consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta. [R.A.: art. 47 CP 1969]
Capitolul IV. Tentativa
Art. 32. Tentativa. (1) Tentativa consta in punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea, executare care a fost insa intrerupta sau nu si‑a produs efectul.
(2) Nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este consecinta modului cum a fost conceputa executarea. [R.A.: art. 20 CP 1969]
Art. 33. Pedepsirea tentativei. (1) Tentativa se pedepseste numai cand legea prevede in mod expres aceasta. (2) Tentativa se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, ale carei limite se reduc la jumatate. Cand pentru infractiunea consumata legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata, iar instanta s‑ar orienta spre aceasta, tentativa se sanctioneaza cu pedeapsa inchisorii de la 10 la 20 de ani. [R.A.: art. 21 CP 1969]
Dezlegarea unor chestiuni de drept. A se vedea Decizia nr. 6/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, redata in extras supra, la art. 6.
Art. 34. Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului. (1) Nu se pedepseste autorul care, inainte de descoperirea faptei, s‑a desistat ori a incunostintat autoritatile de comiterea acesteia, astfel incat consumarea sa poata fi impiedicata, sau a impiedicat el insusi consumarea infractiunii. (2) Daca actele indeplinite pana in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru aceasta infractiune. [R.A.: art. 22 CP 1969]
Capitolul V. Unitatea si pluralitatea de infractiuni
Art. 35. Unitatea infractiunii continuate si a celei complexe. (1) Infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii si impotriva aceluiasi subiect pasiv, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni. (2) Infractiunea este complexa cand in continutul sau intra, ca element constitutiv sau ca element circumstantial agravant, o actiune sau o inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala. [R.A.: art. 41 CP 1969]
Legea de aplicare: Art. 238. In aplicarea dispozitiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, conditia unitatii subiectului pasiv se considera indeplinita si atunci cand: a) bunurile ce constituie obiectul infractiunii se afla in coproprietatea mai multor persoane; b) infractiunea a adus atingere unor subiecti pasivi secundari diferiti, dar subiectul pasiv principal este unic.
Constitutionalitate. Prin Decizia nr. 368/2017 (M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017), Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma „si impotriva aceluiasi subiect pasiv” din cuprinsul dispozitiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal este neconstitutionala. Curtea a retinut ca respectiva sintagma, care impune conditia unitatii subiectului pasiv in cazul infractiunii continuate, creeaza discriminare in cadrul aceleiasi categorii de persoane care savarsesc la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni, ceea ce atrage incalcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie cu privire la egalitatea cetatenilor in fata legii, fara privilegii si fara discriminari. Dezlegarea unor chestiuni de drept. 1. A se vedea Decizia nr. 5/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, redata in extras supra, la art. 5.
2. A se vedea Decizia nr. 13/2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, redata in extras supra, la art. 6.
Art. 36. Pedeapsa pentru infractiunea continuata si infractiunea complexa. (1) Infractiunea continuata se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, al carei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani in cazul pedepsei inchisorii, respectiv cu cel mult o treime in cazul pedepsei amenzii. (2) Infractiunea complexa se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune. (3) Infractiunea complexa savarsita cu intentie depasita, daca s‑a produs numai rezultatul mai grav al actiunii secundare, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea complexa consumata. [R.A.: art. 42 CP 1969]
Dezlegarea unor chestiuni de drept. A se vedea Decizia nr. 7/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, redata in extras supra, la art. 6.
Art. 37. Recalcularea pedepsei pentru infractiunea continuata sau complexa. Daca cel condamnat definitiv pentru o infractiune continuata sau complexa este judecat ulterior si pentru alte actiuni sau inactiuni care intra in continutul aceleiasi infractiuni, tinandu‑se seama de infractiunea savarsita in intregul ei, se stabileste o pedeapsa corespunzatoare, care nu poate fi mai usoara decat cea pronuntata anterior. [R.A.: art. 43 CP 1969]
Art. 38. Concursul de infractiuni. (1) Exista concurs real de infractiuni cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana, prin actiuni sau inactiuni distincte, inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele. Exista concurs real de infractiuni si atunci cand una dintre infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni. (2) Exista concurs formal de infractiuni cand o actiune sau o inactiune savarsita de o persoana, din cauza imprejurarilor in care a avut loc sau a urmarilor pe care le‑a produs, realizeaza continutul mai multor infractiuni. [R.A.: art. 33 CP 1969]
Legea de aplicare: Art. 10. Tratamentul sanctionator al pluralitatii de infractiuni se aplica potrivit legii noi atunci cand cel putin una dintre infractiunile din structura pluralitatii a fost comisa sub legea noua, chiar daca pentru celelalte infractiuni pedeapsa a fost stabilita potrivit legii vechi, mai favorabila.
Art. 39. Pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni. (1) In caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte si se aplica pedeapsa, dupa cum urmeaza: a) cand s‑au stabilit o pedeapsa cu detentiune pe viata si una sau mai multe pedepse cu inchisoare ori cu amenda, se aplica pedeapsa detentiunii pe viata; b) cand s‑au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; c) cand s‑au stabilit numai pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; d) cand s‑au stabilit o pedeapsa cu inchisoare si o pedeapsa cu amenda, se aplica pedeapsa inchisorii, la care se adauga in intregime pedeapsa amenzii; e) cand s‑au stabilit mai multe pedepse cu inchisoare si mai multe pedepse cu amenda se aplica pedeapsa inchisorii conform lit. b), la care se adauga in intregime pedeapsa amenzii conform lit. c). (2) Atunci cand s‑au stabilit mai multe pedepse cu inchisoarea, daca prin adaugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu inchisoarea stabilite s‑ar depasi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei inchisorii, iar pentru cel putin una dintre infractiunile concurente pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detentiunii pe viata. [R.A.: art. 34 CP 1969]
Dezlegarea unor chestiuni de drept. 1. A se vedea Decizia nr. 1/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, redata in extras supra, la art. 6.
2. A se vedea Decizia nr. 7/2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, redata in extras supra, la art. 5.
3. A se vedea Decizia nr. 13/2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, redata in extras supra, la art. 6.
Art. 40. Contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente. (1) Daca infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infractiune concurenta, se aplica dispozitiile art. 39. (2) Dispozitiile art. 39 se aplica si in cazul in care, dupa ce o hotarare de condamnare a ramas definitiva, se constata ca cel condamnat mai suferise o condamnare definitiva pentru o infractiune concurenta. (3) Daca infractorul a executat integral sau partial pedeapsa aplicata prin hotararea anterioara, ceea ce s‑a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infractiunile concurente. (4) Dispozitiile privitoare la aplicarea pedepsei in caz de concurs de infractiuni se aplica si in cazul in care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii. (5) In cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)‑(4) se tine seama si de pedeapsa aplicata printr‑o hotarare de condamnare pronuntata in strainatate, pentru o infractiune concurenta, daca hotararea de condamnare a fost recunoscuta potrivit legii. [R.A.: art. 36 CP 1969]
Art. 41. Recidiva. (1) Exista recidiva cand, dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de un an si pana la reabilitare sau implinirea termenului de reabilitare, condamnatul savarseste din nou o infractiune cu intentie sau cu intentie depasita, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de un an sau mai mare. (2) Exista recidiva si in cazul in care una dintre pedepsele prevazute in alin. (1) este detentiunea pe viata. (3) Pentru stabilirea starii de recidiva se tine seama si de hotararea de condamnare pronuntata in strainatate, pentru o fapta prevazuta si de legea penala romana, daca hotararea de condamnare a fost recunoscuta potrivit legii. [R.A.: art. 37 CP 1969]
Legea de aplicare: ► Art. 9. (1) Pedepsele cu inchisoarea aplicate in baza dispozitiilor Codului penal din 1969 pentru infractiuni comise in timpul minoritatii nu vor fi luate in considerare la stabilirea starii de recidiva potrivit dispozitiilor Codului penal. ► Art. 10. Tratamentul sanctionator al pluralitatii de infractiuni se aplica potrivit legii noi atunci cand cel putin una dintre infractiunile din structura pluralitatii a fost comisa sub legea noua, chiar daca pentru celelalte infractiuni pedeapsa a fost stabilita potrivit legii vechi, mai favorabila. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin Decizia nr. 7/2017 (M. Of. nr. 269 din 18 aprilie 2017), Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Iasi, Sectia penala si pentru cauze cu minori, prin care s‑a solicitat pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept „daca, in aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, la stabilirea starii de recidiva postexecutorie se au in vedere ca prim termen al recidivei pedeapsa stabilita prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal din 1969 (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal), sau pedepsele componente ale pluralitatii de infractiuni constatate” si a stabilit: „In aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, la stabilirea starii de recidiva postexecutorie se are in vedere, ca prim termen al recidivei, pedeapsa stabilita prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal anterior (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal)”.
Art. 42. Condamnari care nu atrag starea de recidiva. La stabilirea starii de recidiva nu se tine seama de hotararile de condamnare privitoare la: a) faptele care nu mai sunt prevazute de legea penala; b) infractiunile amnistiate; c) infractiunile savarsite din culpa. [R.A.: art. 38 CP 1969]
Art. 43. Pedeapsa in caz de recidiva. (1) Daca inainte ca pedeapsa anterioara sa fi fost executata sau considerata ca executata se savarseste o noua infractiune in stare de recidiva, pedeapsa stabilita pentru aceasta se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata ori la restul ramas neexecutat din aceasta. (2) Cand inainte ca pedeapsa anterioara sa fi fost executata sau considerata ca executata sunt savarsite mai multe infractiuni concurente, dintre care cel putin una se afla in stare de recidiva, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozitiilor referitoare la concursul de infractiuni, iar pedeapsa rezultata se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata ori la restul ramas neexecutat din aceasta. (3) Daca prin insumarea pedepselor in conditiile alin. (1) si alin. (2) s‑ar depasi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei inchisorii, iar pentru cel putin una dintre infractiunile savarsite pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, in locul pedepselor cu inchisoarea se poate aplica pedeapsa detentiunii pe viata. (4) Cand pedeapsa anterioara sau pedeapsa stabilita pentru infractiunea savarsita in stare de recidiva este detentiunea pe viata, se va executa pedeapsa detentiunii pe viata. (5) Daca dupa ce pedeapsa anterioara a fost executata sau considerata ca executata se savarseste o noua infractiune in stare de recidiva, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru noua infractiune se majoreaza cu jumatate.
(6) Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pentru noua infractiune si mai inainte ca pedeapsa sa fi fost executata sau considerata ca executata se descopera ca cel condamnat se afla in stare de recidiva, instanta aplica dispozitiile alin. (1)‑(5). (7) Dispozitiile alin. (6) se aplica si in cazul in care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii. [R.A.: art. 39 CP 1969]
Dezlegarea unor chestiuni de drept. 1. A se vedea Decizia nr. 15/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, redata in extras supra, la art. 6.
2. A se vedea Decizia nr. 7/2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, redata in extras infra, la art. 104.
3. Prin Decizia nr. 15/2018 (M. Of. nr. 975 din 19 noiembrie 2018), Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Craiova, Sectia penala si pentru cauze cu minori, prin care s-a solicitat pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a urmatoarei chestiuni de drept: „in interpretarea dispozitiilor art. 43 alin. (1) si alin. (5) din Codul penal pentru pedeapsa anterioara ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsa «executata sau considerata ca executata» se are in vedere pedeapsa astfel recalculata urmare a aplicarii art. 551 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicate anterior prin hotararea definitiva de condamnare, calculata conform dispozitiilor art. 71 din Codul penal raportat la art. 186 din Codul penal”, si a stabilit: „In interpretarea dispozitiilor art. 43 alin. (1) si alin. (5) din Codul penal, prin pedeapsa «executata sau considerata ca executata», ce constituie primul termen al recidivei, se are in vedere pedeapsa recalculata ca urmare a aplicarii art. 551 din Legea nr. 254/2013”.
4. Prin Decizia nr. 14/2019 (M. Of. nr. 585 din 17 iulie 2019), Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, prin care s-a solicitat pronuntarea unei hotarari prealabile, numai in ceea ce priveste dezlegarea de principiu a urmatoarei chestiuni de drept: „Daca dispozitiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infractiunile concurente sa fie savarsite dupa condamnarea definitiva neexecutata sau executata partial sau sunt aplicabile si in ipoteza in care una dintre ele este in concurs si cu cea care atrage starea de recidiva” si a stabilit: „Dispozitiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infractiunile concurente sa fie savarsite dupa condamnarea definitiva neexecutata sau executata partial, acestea nefiind aplicabile in ipoteza in care una dintre infractiuni este in concurs si cu cea care constituie primul termen al recidivei”.
Art. 44. Pluralitatea intermediara. (1) Exista pluralitate intermediara de infractiuni cand, dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare si pana la data la care pedeapsa este executata sau considerata ca executata, condamnatul savarseste din nou o infractiune si nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva.
