Revista Romana de Drept European, Nr. 3/2010

De la dreptul CE (comunitar) la dreptul UE si de la RRDC la RRDE

Intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, a pus doctrina si, in general, toata suflarea europeana in fata unei noi realitati: disparitia (formala a) Comunitatii Europene si chiar „disparitia” Uniunii Europene, asa cum o cunosteam, structurata pe piloni. A ramas o singura entitate, cu un suflu nou, cu o identitate proprie, distincta de intregul trecut si cu mari promisiuni pentru viitor: Uniunea Europeana [Nu subzista decat Comunitatea Europeana a Energiei Atomice sau „Euratom” (Protocolul nr. 1 de modificare a protocoalelor anexate la Tratatul privind Uniunea Europeana, la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si/sau la Tratatul de instituire a Comunitatilor Europene a Energiei Atomice]. Noua UE promite un cetatean european mai bine integrat in probleme transfrontaliere, a reusit, in mare masura, solutionarea unor probleme istorice (precum ar fi spinoasa chestiune a competentelor) si si-a amplificat preocuparile referitoare la functionarea institutionala, interpretarea si aplicarea dreptului european. In esenta, strict juridic, Uniunea Europeana dotata acum cu personalitate juridica, se substituie Comunitatii Europene. Prin Tratatul de la Lisabona, structura pe piloni dispare, iar Uniunea dispune de un nou cadru institutional. Intre altele, competenta Curtii de Justitie a UE acopera, in consecinta, dreptul Uniunii Europene.

Oarecum paradoxal, desi adjectivul „comunitar” inceteaza a mai fi utilizat pentru viitor in scop de a desemna realitati, institutii si procese de ordin juridic si politic, urmand a fi inlocuit de termenii „unional” sau „european”, totusi existenta sa continua, si nu doar in sens istoric. De exemplu, odata cu desfiintarea structurii in piloni a Uniunii Europene, structura inaugurata prin Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeana, in urma modificarilor aduse prin Tratatul de la Lisabona, continua si aprofundeaza metoda „comunitara” (institutionala, de adoptare a deciziilor): institutiile UE pastreaza aceeasi regula, de la care exceptia devine mult mai stricta: (masivul) proces de „comunitarizare”, care tocmai a avut loc prin sistemul noului tratat, este limitat doar prin dispozitii specifice privind actiunea externa.

Chiar si conceptul „drept european” pare relativ, iar delimitarea trebuie sa fie mai precisa; putem utiliza notiunea „drept al Uniunii Europene” (care cuprinde si fostul drept „comunitar”, care dispare acum din acest „peisaj” al drepturilor). Dreptul european se poate referi si la dreptul Conventiei europene a drepturilor omului sau chiar la un drept comparat european (acesta, totusi, imprecis, delimitat doar geografic, aproape fara o identitate conceptuala clara). Toate aceste trei ramuri distincte ale „dreptului european” vor putea cunoaste insa o dezvoltare viitoare, care este de pe acum previzibila: daca in situatia dreptului unional (fostul drept comunitar) el este consolidat prin noile competente si procese atribuite Uniunii (in special din perspectiva fostului pilon al treilea al UE), iar dreptul european al drepturilor omului va cunoaste o potentare prin viitoarea aderare a Uniunii la sistemul Conventiei europene, chiar si dreptul comparat european ar putea cunoaste o sporire semnificativa in importanta (si ar fi de ajuns sa ne referim la posibilitatea afirmata deja in UE de constituire a unui Institut de drept european, la statutul dreptului privat european ori chiar la principiile (constitutionale) comune statelor membre, in sensul jurisprudentei „istorice” a Curtii de Justitie.

Din perspectiva dreptului romanesc, intram in al patrulea an de interpretare si aplicare a dreptului european (al Comunitatii Europene si al „vechii” Uniuni Europene) de catre instantele judecatoresti nationale. Practicienii au inceput sa descopere instrumentele pe care le ofera dreptul Uniunii Europene, chiar daca se exercita o concurenta inca nedreapta a dreptului CEDO (care beneficiaza de celebritatea si drepturile primului venit).

In acest context, o schimbare a denumirii publicatiei era nu numai necesara, dar chiar obligatorie. Revista Romana de Drept Comunitar (RRDC) nu se transforma doar in Revista Romana de Drept European (RRDE), schimbandu-si sufixul, dar va incerca sa adopte standarde noi, legitime in raport cu vocatia editurii care o publica. Din 2010 s-a instituit un control peer-review al studiilor si articolelor si avem onoarea de a numara in randul membrilor consiliului stiintific cadre didactice sau practicieni de prestigiu.

Din perspectiva Uniunii Europene, dreptul capata noi valente, noi interpretari si, evident, noi deschideri. Desigur, un limbaj atat de generos ar putea conduce la protestele juristilor rigurosi, care considera dreptul o stiinta, si nu un factor politic (care sa aiba „perspective”). Insa, trebuie sa recunoastem caracterul politic al dreptului european (si al UE si al CEDO), ceea ce va constitui cea mai mare provocare in aplicarea si interpretarea acestuia (mai ales pentru practicienii dreptului din sistemul nostru de drept, pentru sistemul romano-germanic, in general).

Colegiul de redactie