Prezenta lucrare, fiind menita in special abordarii acelor probleme pe care le ridica acordurile verticale in materia dreptului concurentei, este centrata pe acordurile de distributie insa, avand in vedere atat realitatea comerciala cat si neclaritatea limitelor definibile ale activitatii de distributie, are in vedere nu doar acordurile de distributie per se (incluzand distributia selectiva si distributia exclusiva) ci si acordurile privind alte formule de distributie precum agentia si franciza si acordurile privind diverse scenarii
de furnizare, toate fiind astfel reunite sub titlul de „acorduri privind distributia”.

Am preferat intitularea prezentei lucrari „Acorduri privind distributia” si nu „Contracte de distributie” datorita sferei mai ample de acoperire a termenului, acesta vizand nu doar contractele – ca notiune specie a conventiei – ci si alte acte juridice mai curand subsumate notiunii de „acord”, Orientarile Verticale indicand expres de altfel ca „[p]entru a exista un acord in sensul art. 101, este suficient ca partile sa-si fi exprimat intentia lor comuna de a se comporta pe piata intr-un anumit mod. Forma in care este exprimata intentia este lipsita de relevanta, atat timp cat aceasta constituie o expresie fidela a intentiei partilor”.