Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.
Reduceri Hamangiu Black Friday 2024 - Editura Hamangiu

Contractul de fideiusiune

ISBN/ISSN: 978-606-18-0455-9
Editura: C.H. Beck
Pret de coperta: 54,90 RON
54,90 RON
Disponibilitate: Aceasta carte nu mai este pe stoc si nu mai poate fi comandata

Colectia Contracte, conceputa pentru a fi un instrument de lucru, se evidentiaza prin abordarea originala a contractelor analizate, fiind vizate, in primul rand, aspectele si implicatiile practice ale contractelor in discutie, dar si implicatiile pe care acestea le au in mediul economic. Aceasta colectie se adreseaza celor care au deja cunostinte juridice, dar vor sa aprofundeze un anumit tip de contract pentru consiliere la incheierea lui, negociere, redactare, mediere in legatura cu o cauza izvorata dintr-un contract.

Colectia isi propune o abordare inedita pentru mediul editorial romanesc, si anume faptul ca problematica in discutie este analizata din toate unghiurile posibile, cu ample referinte de interdisciplinaritate, punandu-se accent pe solutii pertinente si argumentate, dar si pe spetele relevante din practica judiciara nationala si internationala. Modul de sistematizare si aspectele de interdisciplinaritate permit o documentare completa asupra interpretarii si utilizarii fiecarui contract, scopul nostru fiind de a face din fiecare carte a acestei colectii un instrument util de lucru, dedicat practicienilor.

Volumul de fata cuprinde o analiza cuprinzatoare a problemelor teoretice si de ordin practic legate de contractul de fideiusiune, in lumina reglementarilor din noul Cod civil. Fideiusiunea este un mecanism contractual modern si de deosebita actualitate pentru protejarea creditorilor. Orice raport de obligatie presupune un risc pentru creditor: foarte usor drepturile acestuia nu pot fi realizate din cauza insolvabilitatii debitorului sau. Dreptul nu poate elimina acest risc, riscul fiind inerent circuitului civil. Insa dreptul poate – si trebuie – sa creeze mijloace utile pentru diminuarea riscurilor la care este expus creditorul. Mijloacele de reducere a riscului practic sunt contemporane cu dreptul insusi, de exemplu, patru tablite cerate antice descoperite la Rosia Montana releva contracte de fideiusiune.


Viziunea autorului
In materia contractului de fideiusiune se reflecta toata frumusetea si complexitatea dreptului privat!
Fideiusiunea este o institutie juridica straveche: avem atestari ale acestei forme de contract inca din drepturile orientului antic. Dreptul obligatiilor, alaturi de elementele de constanta milenara, prezinta si un dinamism extraordinar: circuitul civil creeaza aproape zilnic situatii de o complexitate practica deosebita si de o frumusete teoretica aparte in orice epoca de dezvoltare a dreptului. Dreptul este viu, asa cum si societatea umana reglementata de normele juridice este insufletita, in sensul ca se afla in permanenta schimbare, adaptare, remodelare.

Lucrarea reprezinta prima cercetare cu caracter monografic a contractului de fideiusiune in dreptul privat roman. Totodata, prin aceasta carte editura lanseaza o noua colectie: cea dedicata Contractelor, care speram sa capteze atentia autorilor dornici de a scrie, dar mai ales a practicienilor, destinatarii acestor lucrari.

Din cuprins:
•    forma de baza a fideiusiunii
•    formele atipice de fideiusiune: avalul, titlurile de valoare
•    garantia comuna a creditorilor
•    asumarea din partea unui tert a sustinerii ofertantului in procedura achizitiilor publice fata de autoritatea contractanta
•    diferite asemanari si deosebiri intre fideiusiune si alte institutii, cum ar fi garantiile reale, garantiile personale autonome, solidaritatea pasiva, conventia de porte-fort, preluarea datoriei, contractul de asigurare de credit
•    controverse intalnite in materia garantiilor.

Puncte forte:
•    aprofundarea interpretarii contextuale a normelor juridice referitoare la fideiusiune
•    analiza detaliata a principalelor institutii care reglementeaza fideiusiunea
•    aspecte inedite din practica judiciara
•    referiri la legislatia europeana si internationala
•    analiza normelor juridice din perspectiva principiilor enuntate in noul Cod civil, dar si prin raportare la dreptul comparat
•    abordare interdisciplinara cu referiri la stiintele de ramura, in special la normele procesuale atat de drept intern, cat si de drept international
•    scurta incursiune istorica asupra fideiusiunii
•    analiza clauzelor contractului de fideiusiune in diverse spete
•    model de contract de fideiusiune
•    ample referinte bibliografice.

Despre autor
Emod Veress este conferentiar universitar dr., avocat Baroul Cluj.

Detalii tehnice
Data aparitiei09 apr. 2015
Categorie generalaVariae
Numar pagini304
Tip copertaCarte brosata