Stiinta dreptului penal si mai ales cea a procedurii au nevoie de sprijinul unor discipline complementare, care sa duca la o justitie echitabila si adevarata.
Toti marii profesori penalisti au inteles si semnalat greutatea predarii dreptului penal, cand aceasta materie era intesata de notiuni, institutii si reglementari adiacente.
Cateva exemplificari pot face lumina. Codurile de procedura penala, inca de la codificarea napoleoniana, le-au insotit pe cele penale, dar ca materie de studiu nu constituiau o disciplina de sine statatoare.
Era si o vorba: „Procedura nu se invata la scoala, ea se insuseste in practica”. Intr-o formula mai putin academica, dar suculenta, studentul clama ca: „Procedura se fura!”. Alt exemplu: Profesorul de penal insira toate pedepsele din cod cu denumirile lor in materie de privatiune de libertate, amintind de: munca silnica, temnita grea, recluziune, detentiune, inchisoare corectionala si simpla inchisoare. Codul penal nu le explica si nici profesorul nu avea multe lamuriri de dat.
Clarificarile au venit din afara cand a aparut o stiinta penitenciara ori un drept executional penal.
De aici marea inovatie a profesorului Dongoroz, care isi incepea cursurile cu trimiteri spre probleme care necesitau o analiza si interpretare cat mai exacte ale normelor penale.
Modul in care se studia dreptul pana pe la mijlocul secolului trecut difera mult de felul in care studentul de ieri si cel de azi invata. Continutul stiintific al unei discipline se transmitea prin forme mai elevate. Profesorii scriau: tratate (de obicei in mai multe volume), monografii pe anumite institutii juridice, articole mai lungi sau mai scurte in revistele de specialitate, comentarii de speta din practica judiciara etc.
Cu toate acestea exista si o metoda foarte simpla ca un student sa aiba la indemana textul cursurilor transmise de la catedra, fara sa fi participat la vreo lectie (sa nu uitam ca prezenta la procesul de invatamant – cel putin la drept – nu era obligatorie).
La cursuri era invitat un stenograf. Mai greu se gasea acesta, caci putine persoane cunosteau respectiva forma de scriere. Stenogramele erau transcrise in pagini dactilo, care se litografiau apoi in numar mare de exemplare. Asa se explica si faptul ca primele cursuri ale profesorului Dongoroz contineau toate acele trimiteri care se refereau la metodele de interpretare a normelor juridice penale si care – illo tempore – erau mai greu de descifrat de catre neobisnuitii cu citirea legilor.
Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu
Prin metoda tehnico-juridica se intelege acel sistem (ansamblu sistematic) de reguli, procedee si mijloace de cercetare, special adaptat pentru a servi studiului stiintific al dreptului. Tehnicismul juridic penal este un curent acceptat la scara larga in prezent, data fiind recunoasterea, in sanul stiintei criminale, a stiintei dreptului penal, stiinta eminamente juridica.
Citandu-l pe profesorul Dongoroz, metoda tehnico-juridica se dovedeste a fi cea mai adecvata metoda a stiintei juridice, in genere, intrucat orice alta metoda ar fi de natura a duce la aplicarea binevoitoare a legii, pe criterii pur subiective, imbracate sub forma unor considerente de ordin social, criminogen etc. si ar fi de natura a cadea in arbitrariu, a reintoarce justitia la bunul plac al unor interpreti nelegiuitori.
Este dincolo de orice indoiala ca metoda tehnico-juridica s-a impus la noi, in stiinta dreptului penal, prin autoritatea profesorului Vintila Dongoroz, iar consecintele adoptarii acestei metode se vad in practica judiciara pana in ziua de azi.
De multe ori, chiar fara sa-si dea seama, practicienii se ghideaza in aplicarea legii penale dupa principiile acestei metode, manifestand tendinta de a interpreta dogmatic conceptele de drept penal. Daca profesorul Dongoroz a stabilit, in lucrarea Explicatii teoretice ale Codului penal roman, un anumit continut al unui concept de drept penal, cu greu a acceptat practica judiciara sa se abata in aplicarea legii de la acest continut, primindu-l ca pe o „dogma”. Chiar si atunci cand practica judiciara s-a indepartat de la continutul unui anumit concept al dreptului penal stabilit in Explicatiile teoretice, a fost nevoie de interventia legiuitorului pentru a fixa definitiv aceasta noua orientare, deoarece in practica judiciara se manifesta inca o reticenta de a se abate de la „dogma” existenta. Chiar daca, in prezent, practica judiciara accepta mai usor alte interpretari care se abat de la cea impusa de profesorul Dongoroz, acest lucru se intampla pentru ca, intre timp, in Romania a intrat in vigoare, la data de 1 februarie 2014, un nou Cod penal, care prevede unele concepte noi fata de vechiul Cod penal. Acolo insa unde au fost preluate in intregime texte din vechiul Cod penal, acestea continua sa fie interpretate, in general, in modul trasat in lucrarea de referinta sus-mentionata.
Dincolo de coloratura penala, aceasta lucrare are marele merit de a prezenta intr-o maniera clara si plina de miez metoda ce serveste cercetarii stiintifice a dreptului spre interpretarea, aplicarea si, eventual, criticarea legii, motiv pentru care ea ar putea ocupa un foarte onorabil loc pe biroul oricarui judecator, precum si pe masa de lucru a tuturor celor care se indeletnicesc cu stiinta dreptului.
Cristinel Ghigheci
Ioan-Paul Chis
DESPRE METODA TEHNICO-JURIDICA IN STIINTA DREPTULUI PENAL – TRECUT SI PERSPECTIVA - CRISTINEL GHIGHECI, IOAN-PAUL CHIS
1. Introducere
2. Metoda tehnico-juridica
3. Critici ale metodei tehnico-juridice
METODA TEHNICO-JURIDICA IN STIINTA DREPTULUI PENAL (INTRODUCERE LA CURSUL DE DREPT PENAL) (APROFUNDAT SI COMPARAT) - VINTILA DONGOROZ
CAPITOLUL I. CONSIDERATIUNI GENERALE
1. Chestiunea metodei in stiinta dreptului penal
2. Stiinta criminala si disciplina dreptului penal
3. Consecintele separatiunii
4. Disciplina dreptului penal si aplicatiunea dreptului penal
5. Concluziuni
CAPITOLUL II. METODA TEHNICO-JURIDICA
6. Ce este metoda tehnico-juridica
7. Studiul tehnico-juridic al dreptului
8. Studiul tehnico-juridic al dreptului penal
9. Metoda tehnico-juridica si invatamantul dreptului penal
CAPITOLUL III. METODA DE STUDIU EXEGETIC
10. Despre necesitatea studiului exegetic
11. Despre interpretare in genere
12. Interpretarea in raport cu organele care o fac
13. Procedeele si mijloacele de interpretare
14. Rezultatele interpretarii
15. Limitele interpretarii
CAPITOLUL IV. STUDIUL DOGMATIC SI STUDIUL CRITIC
16. Necesitatea studiului dogmatic
17. Metoda in studiul dogmatic
18. Utilitatea studiului critic
19. Cum se face studiul critic?
20. Incheiere
