Printr-o semnificativa coincidenta, 2018 este marcat deopotriva ca Anul european al patrimoniului cultural si cel al Centenarului Marii Uniri, actul desavarsirii statului national unitar roman din 1918.

Dintr-o asemenea perspectiva aniversara, dar mai ales sub presiunea emergentei unei problematici specifice tot mai stringente si mai importante, cu un caracter relativ unitar si care cere interventia dreptului, s-a nascut ideea unei constructii teoretice, plasata sub efigia protectiei juridice a patrimoniului cultural si natural.

Un drept al patrimoniului cultural si natural, pe cale a se configura si in Romania, caruia o prima schita i se prezinta prin lucrarea de fata si care are raporturi stranse, pana la confundare, in unele privinte, cu dreptul mediului, fara a putea ignora elementele comune, indisociabile de dreptul culturii si dreptul urbanismului.

***

„Nu ma asteptam, deci, sa descopar cum un corp de elita al stiintelor juridice autohtone gaseste interes, timp si o riguroasa expertiza, pentru a se dedica, intr-un context sumbru si agitat, unui monumental efort de lamurire si reglementare a temeiului si a procedurilor fara de care protectia juridica a patrimoniului cultural si natural nu poate fi eficienta. Am fost incintat, in plus, sa pot rasfoi o lucrare solida, un tratat, de natura sa ilustreze la superlativ istoria jurisprudentei nationale si, indraznesc sa spun, europene”.

Andrei Plesu