Psihologul  criminalist  nu  poate  accepta  necritiv  adunarea  dovezilor (chiar daca este obligat sa o faca cu aceea si grija si exigenta atat in acuzare cat si in aparare) si va fi extrem de atent fata de informatiile persoanelor cu interese  in  cauza,  parti,  cerc  de  prieteni,  apartinatori  ai  lumii  interlope, rude  apropiate si  mai  ales  va  fi  atent  vis-á-vis  de  reactiile  autorului, comparandu-le  permanent  cu  datele  demersului  din  perspectiva  unor exigente stiintifice, expertize, constatari, rapoarte informative, mijloace de suport  audio-video sau alte date emanand de la detectivi-investigatori, politisti, avocati, medici legisti etc. Pentru psihologul criminalist itinerariul derularii interogatoriului este nu  numai  un  prilej de  continui provocari dar  mai  ales  pe  masura  ce atitudinea sa exigent impartiala emana notele decantarilor profesioniste va provoca  in  strategiile  expectative  ale  persoanei  interogate  amplificarea riscului demascarii posibile. Psihologul criminalist va trebui sa stie ca atitudinea sa ca profesionist critica  joaca,  rolul  stimulului  extern  care  devine  semnificativ pentru ca in strategia de aparare a faptuitorului sa incolteasca ideea pericolului si o data declansata  teama  instinctuala  energizata de mecanismele  autoconservarii speciei va prilejui exteriorizarea   indiciilor mimico-gesticulari specifici comportamentului expresiv caracteristic starii de stres.