In timp ce atentia persoanelor preocupate de viitorul democratiei este concentrata asupra discutiilor privitoare la Constitutie, undeva, in fundal, se desfasoara evenimente tot de mare miza, dar de putini percepute astfel. Ele sunt legate de locul populatiei maghiare si a reprezentantilor ei politici in sistemul democratiei romanesti.
Datorita unui complex de factori, maghiarii si clasa lor politica au avut un rol considerabil atat in dezbaterea cat si in constructia Romaniei post-revolutie. Intai, prin rolul dublu, de tap ispavitor, si doi, de capital al fortelor national-comuniste care au acaparat puterea in primele luni ale anului 1990. Regizarea evenimentelor din 19-21 martie 1990 avea natura unui scenariu de tip Serbia-Milošević, pe care tara l-a evitat la limita, prin dialogul opozitiei civice si politice romanesti cu comunitatea maghiara. Cooperarea acestora a dus, in ciuda obstacolelor create chiar in interior, la marea schimbare din anul 1996, deschizatoare a drumului spre lumea euro-atlantica. Proiectele de integrare initiate in cei patru ani au fost sustinute de brand-ul „modelului romanesc de reconciliere romano-maghiara”, vandut clasei politice internationale in aceeasi masura de elitele romanesti si de cele maghiare. Participarea UDMR la guvernare intre 1996 si 2000 a pregatit includerea formatiunii reprezentative a maghiarilor in parlament si guvern pentru inca un deceniu; zece ani esentiali, caci la capatul lor s-a obtinut integrarea in UE.
Alaturi de capitalul ei politic in procesele de integrare ale Romaniei, comunitatea maghiara a contribuit substantial la imbogatirea temelor autohtone despre democratie. Autonomiile locale, regionale, culturale, statutele speciale, subsidiaritatea, minoritatile si drepturile colective, relatiile interculturale si gestionarea diversitatii etnoculturale au fost introduse in dezbaterea publica si pe agenda normativa datorita activismului maghiar. Ele erau aproape absente in cultura politica romaneasca. Chiar daca si astazi sunt privite cu aproape acelasi scepticism, ca odinioara, totusi temele amintite s-au „infiltrat” cumva in realitatile democratiei actuale, odata dovedite ca ingrediente indispensabile unei autentice democratii.
In anul 2013, raporturile romano-maghiare par sa ia un alt curs. Reducerea populatiei maghiare pana la circa 1.200.000 de persoane afecteaza puterea acesteia de a forma o societate cu o putere civilizationala independenta. Din ce in ce mai putin interesati de participarea europeana, din ce in ce mai capturati de competitia interna de interese, politicienii romani nu mai arata interes pentru colaborarea cu formatiunile maghiare. UDMR nu are nici un reprezentant in Cabinet. Este foarte posibil ca maghiarii sa iasa complet din cercul decidentilor politici. Inca din acest moment, principalele proiecte maghiare, autonomia culturala si mai ales, cea teritoriala, sub forma regiunii cu statut special Tinutul Secuiesc, sau eventual a unei regiuni cu majoritate maghiara, par condamnate. Soarta lor se joaca in urmatoarele 12-16 luni. Nu exista niciun semnal pozitiv in ce le priveste, abunda insa semnele negative.
Implicatiile scoaterii clasei politice maghiare din jocul democratiei sunt multiple si probabil, inca dificil de evaluat. Probabil, vor fi schimbate raporturile de putere in interiorul comunitatii maghiare: moderatii UDMR vor pierde in fata radicalilor din Partidul Civic Maghiar si Partidul Popular Maghiar din Transilvania. Vointa ultimilor ar putea sa urmeze cai din ce in ce mai transante – iar in noul context, mai motivate. Numai de o criza in plus nu are nevoie o Romanie care oricum se arata putin capabila sa gestioneze marile teme publice.
Sfidarea intereselor maghiare de catre actuala clasa politica si mai general de elita intelectuala si mediatica romaneasca nu este numai rezultatul relei credinte. Ci cu siguranta, si al inculturii lor politice in ce priveste gestionarea diversitatii. Este motivul pentru care acest numar al NRDO propune doua texte, in dialog, menite sa ajute intelegerea importantei pe care comunitatea maghiara o arata crearii unui Tinut Secuiesc. Unul, „Modificari in geografia administrativa a Tinutului Secuiesc din secolul al XIII-lea pana in zilele noastre”, semnat de Elekes Tibor, aparut deja intr-o publicatie maghiara, tradus pentru NRDO, ofera o sinteza istorica, fundal indispensabil pentru semnificarea cererilor secuiesti. Cel de-al doilea studiu, „De la drepturile minoritatilor la autonomie. O provocare cu precedent teritorial: Tinutul Secuiesc si regionalizarea Romaniei”, pregatit de Bakk Miklos tot pentru acest numar al NRDO, explica situarea maghiarilor din Romania fata de proiectul autonomiei teritoriale din zona locuita compact de maghiari – Harghita, Covasna, Mures.
Iata, informatii despre problema Tinutului Secuiesc exista si in limba romana. Ramane sa fie folosite.
