Acest numar al Noii Reviste de Drepturile Omului are doua teme principale: una priveste colaborationismul cu regimul comunist ca politie politica, cealalta, in forma implicita, doctrina CNCD in materia libertatii de exprimare. Trei materiale au fost dedicate acestui subiect: hotararea Curtii de Apel Bucuresti in cazul Nicolae Breban si recursul scriitorului, publicate in sectiunea a III-a, si un studiu menit sa aduca la zi experienta consultarii arhivelor, jurisprudenta CNSAS si a curtilor competente, dezbaterile care au avut loc in cadru de mai stricta sau mai putin stricta specialitate.
Actualul numar al NRDO reproduce doua hotarari ale Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) pe care dorim sa le analizam: una l-a avut drept reclamat pe premierul Victor Ponta, iar cealalta, pe senatorul Puiu Hasotti. Prin cele doua hotarari, CNCD finalizeaza o lunga perioada de tatonari privind raportul dintre libertatea de exprimare si discriminarea prin atingerea adusa demnitatii umane. Putem vorbi, astazi, despre o doctrina a CNCD asupra confruntarii celor doua principii. De retinut ca textul Ordonantei Guvernului nr. 137/2000, revizuite, acorda discriminarii prin forme de exprimare doua pasaje distincte: art. 2 alin. (8) stabileste ca „Prevederile prezentei ordonante nu pot fi interpretate in sensul restrangerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie si a dreptului la informatie”, iar art. 15 trateaza drept contraventii doar comportamentele „care au ca scop sau vizeaza” atingerea demnitatii – si nu si pe cele care au efecte asupra sentimentului de demnitate, produse fara intentie. Astfel, legea romana distinge discriminarea prin manifestari considerate a aduce atingere demnitatii umane si actele discriminatorii de natura faptelor – respingerea la angajare, impiedicarea accesului in locuri publice etc. Avand in vedere rolul libertatii de exprimare in functionarea democratiei, protejarea ei in analiza faptelor de discriminare este fireasca.
In prima speta, Primul ministru Victor Ponta fusese reclamat pentru declaratia ca turismul avand ca scop beneficii sociale este o situatie specifica romilor si ca delictele marunte precum cersetoria si furturile sunt facute de romi.
Reclamatia impotriva senatorului Puiu Hasotti privise sustinerile conform carora, desi nu are sa le reproseze nimic homosexualilor, el ii considera niste oameni bolnavi, iar homosexualitatea este o stare nefireasca, nenaturala.
Analizand cauzele, Colegiul director al CNCD a statuat necesitatea evaluarii obiectivului urmarit de reclamat. A dorit acesta sa disemineze opinii antirome sau homofobe, ori a urmarit sa informeze publicul asupra unui subiect de interes public? A facut sau nu propaganda impotriva cetatenilor apartinand minoritatii? Argumentul Colegiului director a fost ca, intrucat dezbaterile publice contribuie la progresul unei societati, chiar la demontarea stereotipurilor negative fata de o minoritate, ele nu trebuie limitate decat atunci cand contin elemente de incitare la ura si violenta.
Colegiul director al CNCD a mers chiar mai departe, invocand principiul „pericolului evident si prezent” (clear and present danger), produs de astfel de discursuri. Aceasta este doctrina Amendamentului I la Constitutia Statelor Unite. Desi, desigur, doctrina americana nu poate asigura criteriul de fond al limitarii exercitiului libertatii de exprimare in democratiile militante europene – cum este si Romania –, are totusi valoare de semnal pentru precautia sporita a membrilor Colegiului director cand se cere sanctionarea „delictelor de limbaj”. Insistenta cu care s-a repetat in cele doua hotarari ideea ca una dintre principalele caracteristici ale democratiei consta in posibilitatea oferita de a rezolva prin dialog problemele, chiar si atunci cand acestea sunt extrem de dificile sau stanjenitoare, confirma spiritul mai liberal in care au fost tratate cele doua cazuri amintite.
In acelasi timp, in fiecare caz, CNCD a luat distanta fata de „usuratatea” cu care importanti oameni politici au tratat subiectele delicate amintite. S-a amintit si necesitatea ca Inaltii demnitari sa isi aleaga forme adecvate de exprimare, sa evite comentarii interpretabile care pot raspandi si conduce la cresterea intolerantei. Prin aceasta atitudine, Colegiul director a pus in evidenta si mai limpede diferenta dintre ce este criticabil si ce este sanctionabil in domeniul expresiei. Competenta Colegiul director al CNCD nu este critica ideilor si formelor de exprimare, ci intrebarea daca „intr-o societate democratica se impune masura limitarii libertatii de exprimare, in acest caz”.
Doctrina actuala sustine, luandu-ne dupa hotararile in cazurile Ponta-Hasotti, ca limitarea libertatii de exprimare in cazul discursurilor reclamate la CNCD este legitima atunci cand se face propaganda antiminoritara, se incita la ura si violenta, se produce un pericol evident si iminent. Daca discursul este motivat de interesul pentru dezbaterea unei teme publice, fara intentii de natura celor enumerate anterior, libertatea de exprimare are precedenta.
Unitatea hotararilor in cauzele Ponta-Hasotti, a transformat aceste decizii intr-o doctrina a CNCD privind interpretarea mesajelor discriminatorii. Se poate spune ca la 3 iulie 2013, doctrina a fost stabilizata prin solutia data de Colegiul director dosarului 514/2013, deschis in urma reclamatiei depuse de mai multe organizatii neguvernamentale impotriva presedintelui Traian Basescu. La intalnirea cu reprezentantele Clubului Femeilor de Afaceri din 18 iunie 2013, acesta declarase: „Cum Dumnezeu femeia roma poate tine cinci - sase copii, iar romanca nu poate ? E adevarat, ea nu este manager, femeia roma (…). Trebuie sa mergem in zona cealalta. Poate maternitatea este una dintre misiunile fundamentale ale femeii, asta mi se pare mie”.
Presedintele Traian Basescu fusese reclamat anterior de mai multe ori si de fiecare data fusese sanctionat de catre CNCD cu avertisment, desi plangerile ridicau obiectii de fond: manifestarea incriminata avusese loc intr-un spatiu privat, cele spuse de domnia sa nu faceau decat sa informeze opinia publica asupra pozitiei unor autoritati straine etc. Se parea ca domnul Traian Basescu se loveste de mefienta Colegiului director al CNCD si de satisfactia membrilor acestuia de a-l sanctiona, dar contextul a fost altul, chestiunile ridicate de noua lui declaratie erau de aceeasi natura si aveau solutii de acelasi fel cu cele din cazurile intre timp solutionate, privindu-i pe demnitarii Victor Ponta si Puiu Hasotti. La 3 iulie 2013, CNCD a fost consecvent cu practica recenta, calificand declaratiile presedintelui ca incadrandu-se intre limitele libertatii de exprimare, caci ele nu introduc niciun element de incitare, nu cauzeaza un „pericol evident si prezent” si chiar au permis, prin dezbaterea publica generata, contracararea lor. Si de aceasta data, membrii Colegiului director au dezaprobat pozitiile publice ale reclamatului si au explicat de ce, cum au facut-o si in cazul altor demnitari. Distinctia dintre ce este criticabil si ce este sanctionabil in domeniul expresiei a fost fundamentata.
