Aderarea Uniunii Europene la Conventia europeana a drepturilor omului presupune interactiunea si integrarea a doua sisteme juridice esentialmente diferite. Ordinea juridica a Uniunii Europene s-a construit pe integrarea economica si a inglobat treptat protectia drepturilor omului. Sistemul Conventiei a pornit de la protectia drepturilor si libertatilor fundamentale, stabilind prin jurisprudenta Curtii de la Strasbourg standarde remarcabile. Dreptul Uniunii Europene se bazeaza pe subsidiaritate si pe dialogul dintre instantele nationale si Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in timp ce Conventia are ca element central actiunea individuala.

Dupa multi ani de dezbateri si ezitari, aderarea Uniunii la Conventie a devenit o certitudine dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona. Dreptul primar al Uniunii prevede insa ca aderarea se va face in anumite conditii, dintre care se individualizeaza necesitatea respectarii autonomiei dreptului Uniunii si a competentelor institutiilor.

Prezentul volum examineaza ansamblul problemelor juridice pe care le ridica aderarea, pornind de la aspecte critice cu privire la nivelul de protectie a drepturilor omului in Uniunea Europeana si acceptarea de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene a unui control extern si finalizând cu aspectele problematice ale proiectului de Acord privind aderarea UE la Conventie, propus in iulie 2011.