Problematica dreptului european al concurentei este abordata pe parcursul a opt parti in acest volum, in care sunt analizate notiunile relevante in materie, politica UE in domeniul concurentei, conceptul dreptului european al concurentei si domeniile principale de reglementare abordate de acesta: intelegerile anticoncurentiale, abuzul de pozitie dominanta, ajutoarele de stat, operatiunile de concentrare economica intre intreprinderi si intreprinderile publice.
Prima parte, intitulata Notiuni relevante in dreptul UE al concurentei, isi propune clarificarea conceptelor considerate a fi fundamentale in aplicarea Dreptului european al concurentei. Acesta, asemeni altor ramuri ale dreptului, dispune de o terminologie specializata, intelesul unei serii de notiuni (i.e. intreprindere, consumator, clientela, piata comuna, piata interna, piata unica, piata relevanta, piata produsului, piata geografica, concurenta economica) avand o conotatie aparte fata de intelesul pe care il au in limbajul cotidian sau in cadrul altor ramuri de drept. In dezvoltarea semnificatiei specifice a conceptelor amintite mai sus, jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene a jucat un rol extrem important.
Odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, cunoasterea si folosirea corecta a terminologiei specifice Dreptului concurentei dobandeste alte valente. Realizarea unei culturi juridice si judiciare comune – obiectiv declarat al legiuitorului european – nu poate fi atinsa fara corelarea conceptelor folosite in legislatia UE si in legislatia nationala, in ideea dezvoltarii unei unitati terminologice fara de care aplicarea pe plan national a reglementarilor elaborate la nivelul Uniunii ar fi imposibila. Acesta este si motivul pentru care in cadrul cooperarii judiciare in Uniunea Europeana se pune un accent deosebit pe promovarea formarii lingvistice a magistratilor.
Totodata, tinand cont de caracterul interdisciplinar al acestei materii, intalnim inevitabil notiuni care au legatura cu fenomene de natura economica, cum ar fi prin excelenta cea a concurentei, cu variatele ei forme de manifestare. Partea a doua este dedicata prezentarii Politicii UE in domeniul concurentei. Aceasta reprezinta un element esential in contextul garantarii functionarii pietei interne, fapt ce implica un cadru normativ complex al carui aplicare este in masura sa ofere garantiile unei concurente nedistorsionate in jocul concurentei economice care are loc intre intreprinderi. O concurenta bazata pe merite contribuie la stimularea economiei in general, intreprinderile fiind astfel interesate sa investeasca in inovare pentru a putea oferi tuturor consumatorilor bunuri si servicii imbunatatite calitativ, la preturi mai mici. Concurenta la nivelul UE ajuta la cresterea competitivitatii intreprinderilor europene in afara UE, intr-un context al unei concurente mondiale tot mai solicitante.
Politica de concurenta a UE se concentreaza pe lupta impotriva intelegerilor anticoncurentiale intre intreprinderile care activeaza pe piata interna a UE, prevenirea abuzului de putere de piata de catre intreprinderile dominante in orice sector sau stat membru, controlul ajutoarelor de stat acordate in favoarea sectoarelor si intreprinderilor care risca sa denatureze concurenta, analiza concentrarilor economice propuse etc. In acest context, am analizat evolutia politicii Uniunii Europene in domeniul concurentei, institutiile implicate in elaborarea si aplicarea acestor politici: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeana, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Banca Centrala Europeana, Curtea de Conturi, Comitetul Economic si Social, autoritatile nationale din domeniul concurentei, instantele nationale si Reteaua Europeana de Concurenta.
Partea a treia a lucrarii abordeaza tematica Dreptului european al concurentei. Plecand de la premisa ca, in prezent, majoritatea statelor din lume dispun de legislatie nationala in domeniul concurentei, dreptul concurentei constituie, evident, o ramura distincta de drept, formata din totalitatea reglementarilor adoptate de catre autoritatile statale in vederea prevenirii si sanctionarii comportamentelor de afaceri care distorsioneaza concurenta. Cea de a patra parte a volumului analizeaza cel mai important domeniu de interventie al politicii UE din domeniul concurentei: intelegerile anticoncurentiale. Dupa cum sugereaza chiar denumirea, intelegerile anticoncurentiale sunt acorduri intre intreprinderi avand ca scop limitarea concurentei intre competitorii participanti la intelegere. Intreprinderile care, prin intermediul intelegerilor, controleaza preturile sau isi impart pietele incearca sa elimine presiunea concurentiala care le obliga sa inoveze sa isi innoiasca produsele si sa le imbunatateasca calitatea, corelativ cu mentinerea unui nivel mai scazut al preturilor. Daca presiunea concurentiala este inlaturata, consumatorii europeni ajung sa plateasca un pret mai ridicat pentru produse si servicii de calitate inferioara. In acest sens, legislatia UE contine un cadru normativ avand ca obiect interzicerea intelegerilor anticoncurentiale si atribuie Comisiei Europene prerogative in aplicarea de amenzi dure intreprinderilor implicate.
Partea a cincea a lucrarii prezinta abordarea politicii UE din domeniul concurentei fata de abuzul de pozitie dominanta. Problematica abuzului de pozitie dominanta vizeaza situatiile in care o intreprindere este in masura sa restranga concurenta in calitate de detinator al unei pozitii economice importante pe o anumita piata. Desigur, pozitia dominanta nu este anticoncurentiala in sine. Comportamentul intreprinderii in cauza poate fi considerat abuziv doar daca isi foloseste puterea economica pentru a elimina concurenta. Trasarea unei linii de demarcatie intre manifestarile firesti ale concurentei intre intreprinderi si strategiile abuzive de afaceri nu este insa intotdeauna usoara. Jurisprudenta instantelor Uniunii Europene, alaturi de documentele elaborate de Comisia Europeana si practica decizionala a acesteia, confera insa suficiente elemente pentru intreprinderi, respectiv autoritatile nationale din domeniul concurentei pentru determinarea sferei strategiilor de afaceri care pot ridica probleme din perspectiva incalcarii Dreptului european al concurentei.
Partea a sasea este dedicata studiului ajutoarelor de stat. Deseori guvernele statelor membre ale UE aloca resurse bugetare insemnate in vederea sprijinirii industriilor locale sau a anumitor intreprinderi, fapt care confera acestora un avantaj concurential asupra altor agenti economici din statele membre ale Uniunii si care pot avea ca efect denaturarea concurentei pe piata interna. Interventia etatica, prin acordarea unui ajutor de stat, constituie o forma de protectionism care afecteaza concurenta. De aceea, dreptul primar al UE consacra principiul incompatibilitatii unui asemenea ajutor cu dreptul european al concurentei. Regula care primeaza interzice ajutoarele de stat, acestea fiind considerate incompatibile cu piata interna.
Partea a saptea acopera problematica operatiunilor de concentrare economica intre intreprinderi. Sintagma „operatiune de concentrare economica intre intreprinderi” in sensul dreptului european al concurentei acopera o arie larga de tranzactii intre intreprinderi (fuziuni, achizitii, preluari ale controlului, anumite tipuri de societati in comun etc.) care au ca rezultat combinarea activelor a doua sau mai multe societati in vederea imbunatatirii pozitiei de piata a intreprinderilor participante la operatiune sau, dupa caz, pentru crearea unei entitati mai puternice din punct de vedere economic decat intreprinderile fuzionate. Cu toate acestea, unele concentrari economice pot reduce concurenta, in special prin aparitia sau consolidarea unui actor dominant, context care ar putea duce la cresterea preturilor, reducerea gamei de produse sau servicii disponibile sau franarea inovarii. Pentru prevenirea unor astfel de situatii, intreprinderile mari care desfasoara activitati transfrontaliere anterior fuzionarii sau asocierii au obligatia solicitarii autorizarii Comisiei in acest sens. Partea dedicata operatiunilor de concentrare economica se circumscrie problematicii mentionate mai sus. Sunt analizate aspecte privind cadrul normativ aplicabil in materie, conceptul si tipologia operatiunilor de concentrare economica, procedura examinarii acestora si aplicarea reglementarilor privind controlul lor.
Ultima parte, a opta, implica studiul intreprinderilor publice. In cadrul sistemelor economice mixte se obisnuieste ca statele sa joace un rol pe piata. Ratiunea acestei interventii si forma juridica in care se manifesta pot varia in functie de diverse cauze (de exemplu, in trecut existau situatii in care utilitatile publice erau nationalizate sau aveau un statut de monopol sau cvasimonopol privilegiat). Tendintele actuale tind sa acorde un rol mai limitat statului, aspect care se manifesta in tendintele de privatizare a industriilor nationalizate si in diminuarea volumului de acte normative elaborate in diverse sectoare economice. Contrar acestor schimbari, continua sa existe intreprinderi care fie raman in cadrul proprietatii publice, fie poseda un anumit statut privilegiat pe piata. Ultima parte analizeaza problematica intreprinderilor publice, a intreprinderilor cu drepturi exclusive sau speciale, a serviciilor de interes economic general si a serviciilor sociale de interes general.
