Principala provocare pe care lucrarea de fata isi propune sa o aduca in prim-plan este legata de modul in care - avand in vedere recentele dezvoltari legale, jurisprudentiale si doctrinare in materie - pot "sa convietuiasca in armonie", pe de o parte, drepturile omului, in general, si drepturile culturale, iar, pe de alta parte, care este rezultatul interactiunii dintre regula de drept (prin intermediul drepturilor culturale) si cultura.

   Discutia pare interesanta in conditiile in care cele doua fac parte din registre diferite: astfel, regula de drept necesita o definire clara a obiectului sau, or, drepturile culturale nu numai ca nu au fost clarificate suficient din punct de vedere conceptual, dar inca nici nu au fost identificate toate cu precizie, iar, in ceea ce priveste cultura, aceasta prezinta un caracter dinamic, este in permanenta redefinire si schimbare. Insasi modul in care dreptul international s-a raportat la cultura este unul care s-a modificat in timp, de la conceptia elitista, potrivita careia cultura era echivalenta cu productia de arta, literatura, patrimoniu cultural, la conceptia actuala, de natura antropologica, care include pe langa cele mentionate si manifestarile si expresiile culturale ori chiar modurile de viata.
In plus, recentele dezvoltari jurisprudentiale ale celor mai importante instante internationale in materia drepturilor omului pun in lumina si mai mult existenta unei dimensiuni culturale a tuturor drepturilor omului.

   Tema apare, asadar, ca una de actualitate in conditiile in care drepturile culturale, denumite "Cenusareasa drepturilor omului", se bucura in prezent de multa atentie din partea organizatiilor internationale (ONU si UNESCO, in special), iar recentele lor dezvoltari se considera ca pun in discutie toate clasificarile ce au fost efectuate in materia drepturilor omului, precum si raporturile dintre drepturile omului, in general, si drepturile popoarelor ori cele ale persoanelor apartinand minoritatilor.