Vespasian Pella

Profesor eminent, jurist si diplomat roman (17 ianuarie 1897 – 24 august 1952) a studiat la Facultatea de Drept din Iasi si a obtinut diploma de Doctor in drept a Universitatii din Paris (in 1920, cu teza „Des incapacités résultant des condamnations pénales en droit international”, coordonata de prof. Emile Garçon). A fost profesor asociat (1921-1924) si profesor titular (1924-1935) la catedra de Drept penal si procedura penala din cadrul Universitatii din Iasi si profesor la Universitatea din Bucuresti (1935-1948), profesor invitat la Institutul de Inalte Studii internationale din Paris (1928), Institutul Universitatii de Inalte Studii Internationale din Geneva (1929) si la Academia de Drept international de la Haga (1926-1939).

La doar 29 de ani Pella era doctor in drept, diplomat in stiinte penale al Facultatii de Drept din Paris, deputat, profesor titular la Facultatea de Drept a Universitatii din Iasi si la Institutul de Inalte Studii Internationale din Paris, membru al Comitetului de experti al Societatii Natiunilor, membru al delegatiei romane in cadrul Societatii Natiunilor, membru al Consiliului Superior Legislativ al Romaniei, Secretar-general al Conferintei internationale de reprezentanti ai comisiilor de codificare penala, membru al Consiliului Uniunii Interparlamentare si al Consiliului Asociatiei internationale de drept penal.

Lista publicatiilor sale include zeci de lucrari stiintifice (majoritatea publicate in limba franceza) printre care: Aperçu sur la criminalité collective. L’esprit de corps et les problèmes de la responsabilité pénale (1920), Studii penale. O noua teorie asupra complicitatii la infractiunile neintentionate si responsabilitatii penale pentru fapta altuia (1921), Vagabondajul si cersetoria (1921), Specula ilicita de moneda (1921), Libertatea presei in noua Constitutie (1923), La guerre d’agression et la constitution d’un droit répressif des nations, La répression de la piraterie (1928); La répression des crimes contre la personnalité de l’État (1931), La protection de la paix par le droit interne (1933), Améliorations de l’administration pénitentiaire et infractions de droit international (1935), La guerre-crime et les criminels de guerre: réflexions sur la justice pénale internationale, ce qu’elle est ce qu’elle devrait être (1946).

Volumul La criminalité collective des États et le droit pénal de l’avenir (1925) a atras aprecieri elogioase din partea lumii academice europene si nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace (1926) pentru promovarea ideilor pacifiste si a raspunderii colective a statelor in dreptul international. Totodata, V.V. Pella a provocat o adevarata revolutie in dreptul international prin promovarea raspunderii penale individuale ca fundament al construirii personalitatii juridice internationale a persoanei fizice.

Ilustrul jurist roman s-a implicat in marile proiecte de dezvoltare a dreptului international. A fost primul care a creionat o definitie a agresiunii si artizanul Conventiei pentru reprimarea falsificatorilor de monede (1929), a Conventiei impotriva terorismului (1937) si a Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid (1948, facand parte din grupul de experti numiti de Secretarul General al O.N.U., alaturi de juristul polonez Raphael Lemkin si profesorul francez Henri Donnedieu de Vabres.

Cel mai cunoscut dintre toate ramane insa proiectul crearii unei instante penale internationale pe care l-a sustinut incepand din 1928, initial sub forma infiintarii unei camere in cadrul CPIJ si apoi, in 1935 (in cadrul Societatii Natiunilor) si in 1947 (cu ocazia redactarii draftului Conventiei privind genocidul) ca propunere de stabilire a unei Curti Penale Internationale. Desi pana la materializarea acestui deziderat au trebuit sa treaca multi ani, adoptarea Statutului de la Roma, in 1998, fara indoiala, ramane legata de numele sau in istoria dreptului international.

A fost unul dintre fondatorii Asociatiei Internationale de Drept Penal (creata in 1924 si devenita in 92 de ani de activitate cea mai cunoscuta organizatie stiintifica internationala neguvernamentala in domeniul dreptului penal) si a detinut presedintia acestui for intre 1946-1952, remarcandu-se prin efortul sustinut in vederea unificarii dreptului penal.

In 1941 devine membru corespondent al Academiei Romane. Ca diplomat, a reprezentat Romania in Olanda si Elvetia. In 1947 a fost consultant in cadrul Tribunalului International de la Nürenberg, iar in ultimii ani de viata a fost expert in cadrul O.N.U.

Actualizat – 1 august 2017