Prezenta lucrare supune unei analize temeinice si amanuntite atat in planul dreptului romanesc, cat si in cel comparat o tema dintre cele mai ofertante atat sub aspect stiintific, dar si practic, respectiv timpul de munca si de odihna al salariatilor.
Din punct de vedere structural, lucrarea integreaza in mod coerent analiza dispozitiilor Codului muncii, a unor legi speciale derogatorii, aspecte de drept comparat, de practica judiciara nationala si europeana si de examen al literaturii juridice in materia supusa analizei. Dreptul romanesc este analizat din perspectiva modului de transpunere a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpului de munca, dar si a modalitatilor de transpunere a prevederilor directivei in alte sisteme de drept, precum si prin prisma practicii in materie a Curtii Europene de Justitie.
Identificarea unor constante de reglementare a timpului de munca si a timpului de odihna, in evolutia dreptului romanesc al muncii, pozitionarea solutiilor romanesti in contextul celor pentru care s-a optat in alte sisteme de drept, raportarea dreptului romanesc la cel european, in incercarea de subliniere atat a temelor incomplet sau insuficient transpuse, cat si a reglementarilor mai protective intalnite in sistemul nostru de drept, fata de cele la care ne-ar fi obligat legiuitorul european – constituie preocuparile centrale ale prezentei lucrari.
Prezenta lucrare isi propune o analiza in detaliu, atat in planul dreptului romanesc, cat si in cel a dreptului european a unei teme care constituie subiectul unor dezbateri inepuizabile la nivel european, respectiv timpul de munca si de odihna al salariatilor.
Importanta temei supusa analizei rezida din necesitatea reglementarii echilibrate a raporturilor juridice de munca, cu privire speciala asupra timpului de munca si a timpului de odihna, asigurarea stabilitatii acestor raporturi, a drepturilor si obligatiilor angajatorilor si salariatilor, prezentand atat un interes general, cat si unul particular, deoptriva pentru angajatori si salariati. Satisfacerea exigentelor actuale ale organizarii timpului de munca, in corelatie cu timpul de odihna, impune pe de o parte negocierea colectiva, si pe de alta parte, asigurarea unor repere legale minime sau maxime, care sa garanteze protectia sanatatii si securitatii salariatilor.
Dispozitiile dreptului intern sunt analizate atat la nivel teoretic, cat si practic, din perspectiva modului de transpunere a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpului de munca, dar si a modalitatilor de transpunere a prevederilor directivei in alte sisteme de drept, precum si prin prisma practicii in materie a Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Un capitol distinct al lucrarii este dedicat prevederilor Cartei sociale europene revizuita si deciziilor relevante pronuntate de Comitetului European de Drepturi Sociale.
Abordarea uneori critica a diverse solutii jurisprudentiale, precum si a prevederilor legislatiei interne au determinat formularea unor propuneri de lege ferenda in vederea imbunatatirii reglementarilor actuale si, totodata, in scopul alinierii lor la imperativele normelor Uniunii Europene.
Printr-o abordare echilibrata atat la nivel teoretic, dar si practic al subiectului supus analizei, prezenta lucrare se constituie intr-un veritabil instrument de lucru adresat atat teoreticienilor, dar in egala masura si practicienilor, putand constitui totodata un veritabil manual didactic.
